Marius Șumudică s-a despărțit prematur de Rizespor, în martie, după numai 7 meciuri, din cauza rezultatelor slabe. Formația din Super Lig nu obținuse vreo victorie cu tehnicianul român la conducere, iar "Șumi" și-a încheiat contractul pe cale amiabilă.
După plecarea din campionatul Turciei, Șumudică a primit mai multe oferte, inclusiv din Liga 1. Fostul atacant al Rapidului a dezvăluit că a fost contactat de o echipă aflată în zona retrogradării.

Șumudică a refuzat o ofertă din Liga 1: "Cu tot respectul... nu mă vedeam acolo!"

Romanian Liga I
FCSB, remiză cu Mioveni, într-un amical. CFR a avut viaţă grea cu o echipă de liga a 4-a spaniolă
15/01/2022 LA 13:09
Tehnicianul a refuzat propunerea, spunând că va reveni în fotbalul românesc doar dacă va primi o ofertă din partea unui club puternic, care se luptă pentru trofee:
"Nu exclud o revenire în Liga 1, dar la o echipă care se bate la trofee. Am avut ofertă cum m-am întors în Turcia, dar din zona retrogradării.
Cu tot respectul pentru ele, nu că aș fi ajuns eu să am cine știe ce pretenții, dar nu mă vedeam la momentul respectiv acolo. Dacă m-aș întoarce, m-aș întoarce la o echipă cu un proiect bine stabilit și care să-și dorească să facă performanță.", a declarat Marius Șumudică, pentru Pro X.

Șumudică n-a vrut să meargă în Arabia Saudită: "Banii nu sunt o prioritate"

După ce s-a despărțit de Rizespor, Șumudică a fost dorit și în Arabia Saudită. Totuși, antrenorul român a refuzat ambele oferte, explicând că "banii nu sunt o prioritate pentru mine". La momentul respectiv, "Șumi" spunea că își dorește să revină în Turcia și să se lupte pentru un loc în cupele europene:
"După ce am plecat de la Rizespor, am avut două propuneri din Arabia Saudită. Le-am respins pe ambele, pentru că banii nu sunt o prioritate pentru mine. Planul meu e să merg în Turcia la o echipă care să lupte pentru Europa.", declara Șumudică, după despărțirea de Rizespor.
Romanian Liga I
Hagi speră să fi dat lovitura! Farul l-a transferat pe cel mai bun dribler din Liga 1
05/01/2022 LA 09:26
Romanian Liga I
FCSB a făcut vizita medicală. Un copil de 14 ani, în lotul roş-albaştrilor
05/01/2022 LA 09:20