Țucudean dezvăluie în premieră drama sa: "Mai am gânduri că ar trebui să mă las"

Am avut meci cu Voluntari într-o iarnă, am câştigat cu 5-0 sau 5-1. Am dat trei goluri, asta ştiu sigur. Era un frig afară, erau vreo -12 grade şi chiar îi ziceam arbitrului înainte de meci, fă reprizele mai scurte, că îngheţăm aici. Era terenul îngheţat bocnă. După meci, fiind obosit nu prea pot să dorm după efort. Stăteam întins pe spate şi simţisem ca o pauză, ca şi cum rămâi fără aer o fracţiune de secundă. A fost una, după vreo cinci minute alta, după vreo 10 minute alta şi i-am dat mesaj doctorului. Am văzut că nu răspunde, probabil dormea, era vreo 2 noaptea. Apoi i-am dat mesaj kinetoterapeutului, după aceea l-am sunat pe doctor şi în momentul în care l-am sunat pe doctor începuse un atac de panică.

De atunci am mai avut un meci cu Dinamo, nu am simţit nimic. Mi-a pus după meciul cu Dinamo un holter ca să mă monitorizeze 24 de ore. Doctorul a vrut să fac şi un antrenament cu el şi am făcut antrenament şi când m-am dus să îl dau jos mi-a zis doctorul că fac extrasisturile acestea şi în efort. Când mi-a zis că le fac şi în efort, mental, gata le simt , trebuie să le simt şi din acel moment am început să le depistez şi în efort. Nu mă concentram la antrenament, mă concentram la bătăile mele. Stăteam aşa cu mâna şi îmi luam pulsul

Am făcut RMN cardiac cu soluţie de contrast, care e cea mai bună analiză care poate să depisteze o anomalie a inimii. Mi-a zis că sunt perfect sănătos. Am fost la doctor la Viena. Ei mi-au spus că pentru câţi extrasistole am eu pe 24 de ore nu trebuie să îmi facă nimic. Du-te acasă, îmbată-te bine şi revino-ţi. Am făcut nişte teste şi le-a văzut şi el în efort, doctorul de acolo şi la insistenţele mele mi-a zis că poate să mă opereze.

Am început din nou efortul, am început bine, nu am mai simţit nimic. În două săptămâni deja am fost apt pentru meciuri. La un antrenament cu Viitorul am început să simt iarăşi aceste lucruri, dar le simţeam diferit, erau mult mai light. Am mers din nou la Viena, mi-a dat nişte medicamente. Mi-a spus că trebuie tu mental să te detaşezi de ele, au venit, acceptă-le, trăieşte cu ele şi o să vezi că o să scapi în timp, pentru că totul e mental la tine. Am fost la un psiholog şi la Viena, care era pentru sportivi şi am fost şi în România şi m-au ajutat. Mai am gânduri că ar trebui să mă las, că nu are risc, dar mergem înainte, ce să fac? Mi-a mers salariul, mi-am plătit eu operaţiile şi au compensat salariul pe care îl încasam

Tot încercam să găsesc vinovaţi sau motive, dar am făcut, asta e, trăiesc cu acest lucru. Dacă l-am făcut, toată lumea m-a asigurat că nu pot să păţesc nimic, ai puţin frâna de mână trasă. Nu e o durere de gleznă sau de genunchi, până la urmă e motorul. M-a schimbat în bine, pentru că văd cu adevărat lucrurile importante şi le percep altfel. Te doare, pentru că e probabil cel mai important lucru din viaţa mea, după familie. Să nu fac la capacitate maximă, să nu pot să mă antrenez mă durea când mă uitam la televizor şi eu nu mă puteam antrena sau nu puteam să fac lucrurile aşa cum voiam eu.

M-am obişnuit cu această idee şi dacă mai păţesc vreodată sau dacă se va mai întâmpla, voi pune punct şi cu asta basta. Dacă un singur doctor îmi spunea ai putea să păţeşti ceva, atunci puneam punct şi la revedere, dar niciunul nu mi-a zis că aş putea să păţesc ceva. Eu nu am avut acele stări înainte şi au venit ca orice lucru nou. Eram foarte disperat, pentru că mă opream din tot ce făceam, gata acum mor

Eu am stat patru luni, e uşor pentru mine. Îmi ştiu programul, ştiu ce să fac, mi-am amenajat aici o sală. Am curte, am unde să ies, să mă desfăşor. E greu pentru că nu sunt antrenamentele cu mingea, nu eşti în competiţie şi e greu. Când sunt la fotbal, îmi e dor de casă, când sunt acasă îmi e dor de fotbal. Asta e viaţa noastră, fotbalul e viaţa noastră. Fac de la opt ani fotbal şi nu pot să stau două zile fără să fac nimic, mă simt inutil