Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Un alt stadion de top în România! Costurile pot ajunge la 40 milioane de euro

Cosmin Cioboata

Actualizat 07/10/2019 la 14:32 GMT+3

După ce oficialii clubului FC U Craiova au anunțat că vor avea parte de un nou stadion, primarul din Oradea a anunțat că orașul va beneficia de o nouă arenă. Încă nu au apărut imagini cu planul noului stadion din Oradea, dar primarul a declarat că noua bijuterie va fi construită după modelul arenei de la Târgu-Jiu, aflată aproape de inaugurare.

Noului stadion din Targu Jiu

Credit imagine: Eurosport

Ilie Bolojan, primarul din Oradea, a anunţat că orașul se va bucura de o nouă arenă sportivă. Conform acestuia, în următorii doi ani vor începe lucrările:
„Orice oraş care se dezvoltă are nevoie de astfel de facilităţi!”, a declarat Ilie Bolojan.
Judeţul Bihor a rămas fără cluburi de fotbal în primele 3 eșaloane ale fotbalului românesc, așa că nu se știe ce echipă va evolua pe noul stadion. CAO Oradea este principala candidată, club care momentan joacă în Liga a 4-a. Investiția noului stadion ar putea ajunge la 40 de milioane de euro și ar urma să aibă o capacitate de 15.000 - 20.000 de locuri. Costurile investiţiei variază între 20 şi 40 milioane de euro, în funcţie de dotările pe care le va avea.

Craiova va avea un nou stadion de 5 stele

Patronul lui FC U Craiova, Adrian Mititelu, a anunţat acum aproximativ trei luni că au început lucrările premergătoare pentru construirea unui nou stadion. Miercuri a fost emis şi un comunicat de presă, pe Facebook, în care clubul din liga a 3-a îşi prezintă viitorul stadion. Conform acestuia, stadionul se va numi, provizoriu, "FCU Arena".
Stadionul "Ion Oblemenco" din Craiova
"Stadionul va avea o capacitate cuprinsă între 12.500 și 13.000 de locuri, gazon încălzit, nocturnă de 2200 de lucși plus toate dotările ultramoderne solicitate de forurile fotbalistice internaționale. De asemenea arena va deține o suprafața generoasă de spații comerciale, alimentație publică și zonă de agrement. Realmente, zona va fi una de excepție. Locația stadionului va fi în orașul Craiova, pe Calea Severinului. Lucrările efective se vor realiza în perioadă Martie 2020 - Mai 2021. În prezent se realizează lucrări premergătoare în paralel cu documentatile specifice în vederea obținerii avizelor și autorizaților necesare. Lucrarea va fi executată în regie proprie și în colaboarare cu societatea Cetatea Banilor Construct! De asemenea, numele stadionului este provizoriu.", a fost anunțul făcut pe pagina de Facebook a clubului.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo