Anul care tocmai se încheie a fost unul marcat de ghinioane pentru fotbalul din România. Nici echipa națională, nici cluburile nu au reușit să strălucească în competițiile internaționale în care au fost angrenate și uneori pare că ceea ce se întâmplă în Liga 1 nu are nimic în comun cu fotbalul din alte țări europene.
În ceea ce privește echipa națională, după ce a ratat prezența la Euro 2020 în toamna anului trecut, România a pierdut acum și șansa de a juca un baraj de calificare la turneul final al Campionatului Mondial din Qatar. Deși au făcut parte dintr-o grupă destul de accesibilă, în care s-au aflat, pe lângă Germania, Macedonia de Nord, Armenia, Islanda și Liechtenstein, 'tricolorii' au terminat campania de calificare pe locul 3, cu 17 puncte, cu unul mai puțin decât Macedonia de Nord, care a ocupat a doua poziție a clasamentului, obținând biletele pentru baraj.
Echipa pregătită de Mirel Rădoi a înregistrat în preliminariile competiției din 2022 cinci victorii, cu Macedonia de Nord (3-2), Islanda (0-2), Liechtenstein (2-0 și 0-2) și Armenia (1-0), două rezultate de egalitate, în compania celor din Macedonia de Nord (0-0) și Islanda (0-0), și trei înfrângeri, în fața Germaniei (0-1 și 2-1) și Armeniei (3-2).
Romanian Liga I
Denis Alibec, aproape de altă formație din Liga 1, după ce Dan Petrescu îl consideră "indezirabil"
04/01/2022 LA 05:21
În urma campaniei ratate de calificare la turneul final, naționala tricoloră va ajunge în 2022 la 24 de ani în care nu a fost prezentă la nicio ediție a unui Campionat Mondial. Ultima prezență a României datează din 1998, când echipa pregătită atunci de Anghel Iordănescu a ajuns până în optimile de finală. Atunci, în lotul naționalei se aflau, printre alții, Gheorghe Hagi, Dan Petrescu, Adrian Ilie și Bogdan Stelea.
Pentru echipa națională urmează, în 2022, meciurile din Liga Națiunilor, competiție care îi poate duce pe 'tricolori' spre Euro 2024. România va evolua în Grupa a 3-a, alături de Bosnia-Herțegovina, Finlanda și Muntenegru, în Liga B a ediției 2022/23 a Ligii Națiunilor, meciurile fiind programate în lunie iunie și septembrie, după cum urmează:
  • 4 iunie 2022: Finlanda - Bosnia și Herțegovina (19:00), Muntenegru - ROMÂNIA (21:45)
  • 7 iunie 2022: Bosnia și Herțegovina - ROMÂNIA (21:45), Finlanda - Muntenegru (21:45)
  • 11 iunie 2022: Muntenegru - Bosnia și Herțegovina (16:00), ROMÂNIA - Finlanda (21:45),
  • 14 iunie 2022: Bosnia și Herțegovina - Finlanda (21:45), ROMÂNIA - Muntenegru (21:45)
  • 23 septembrie 2022: Bosnia și Herțegovina - Muntenegru (21:45), Finlanda - ROMÂNIA (21:45)
  • 26 septembrie 2022: Muntenegru - Finlanda (21:45), ROMÂNIA - Bosnia și Herțegovina (21:45)

Cel mai slab sezon european din ultimii 18 ani

Sezonul 2021/22 în cupele europene este cel mai slab pentru România din ultimii 18 ani, fiind la egalitate cu ediția 2015/16, când a fost încheiat cu același coeficient UEFA: 2,250 puncte! CFR Cluj a pornit cu ideea de a ataca grupele Ligii Campionilor, a ratat calificarea și în grupele Europa League și a terminat pe ultimul loc în Conference League. https://www.eurosport.ro/fotbal/romanian-liga-i/2021-2022/jenant-s-a-incheiat-cel-mai-slab-sezon-european-al-romaniei-din-ultimii-18-ani_sto8665451/story.shtml
Într-un sezon cu multe frământări interne, CFR Cluj a avut, de asemenea, una dintre cele mai slabe prezențe din istoria clubului în faza grupelor unei competiții europene. În precedentele 6 participări în care a atins cel puțin grupele, doar în 2009/10 a avut un bilanț mai slab, cu o victorie și 5 înfrângeri, dar în Europa League. Acum a terminat cu o victorie, un egal și patru eșecuri în Conference League.
Interesant este faptul că și atunci, ca și acum, a avut trei adversari din Danemarca, Cehia și Olanda. Bineînțeles, mult mai valoroși în urmă cu 12 ani: FC Copenhaga, Sparta Praga și PSV Eindhoven, față de Randers, Jablonec și Alkmaar în ultimele luni.
Despre FCSB, Universitatea Craiova și Sepsi Sf. Gheorghe se pot spune și mai puține lucruri, aceste echipe încheindu-și parcursul european încă din vară, după un singur tur. Aceste trei echipe au adus împreună 2,5 puncte la coeficientul UEFA, cărora li se adaugă alte 6,5 puncte obținute de CFR Cluj. Totalul de 9 puncte s-a împărțit la numărul de participante, rezultând un coeficient de 2,250 puncte.
În ultimii ani, doar în ediția 2015/16 România a mai avut un asemenea punctaj la finalul unei ediții. Mai slab de atât a fost pentru ultima dată în sezonul 2002/03, când România a încheiat cu 1,430 puncte.
În clasamentul UEFA, Liga 1 rămâne în aceeași situație mediocră, în jurul locului 25-26. S-a anulat un sezon cu 3,300 puncte (2016/17) și a intrat acesta cu 2,250 puncte în ierarhia care va determina prezența în ediția 2023/24 a cupelor europene. Asta înseamnă că România va intra cu o echipă în turul 1 preliminar al Ligii Campionilor și cu trei formații în tururile preliminare ale Conference League.
Citește și:

Fără VAR în România la început de 2022

La început de 2022, Liga 1 se dispută în continuare fără arbitraj video, sistem de care beneficiază campionatele din Albania, Croația, Polonia, Grecia, dar și liga a doua din Ucraina. Conform unor informații din ultimele luni, primul meci din România la care va fi folosit VAR-ul ar putea fi finala Cupei României, programată în luna mai 2022, Liga 1 urmând a se putea folosi de acest sistem abia din sezonul următor.
În aceste condiții, una dintre principalele probleme cu care s-au confruntat echipele din campionat în această stagiune a fost legată de prestațiile neinspirate ale arbitrilor români, care au influențat mai multe rezultate de-a lungul primelor 21 de etape ale competiției. Doar în cea de-a 18-a rundă a Ligii 1 au fost viciate 4 rezultate, erori de arbitraj existând și în alte etape.
Conform unei analize a GSP, în total, în primele 18 etape ale acestui sezon, arbitrii au comis 75 de greșeli, cele mai avantajate echipe fiind FCSB și Rapid, care au beneficiat de câte 11 decizii eronate. La polul opus, echipele împotriva cărora s-au luat cele mai multe decizii greșite sunt FC Botoșani și Chindia Târgoviște, dezavantajate în 8, respectiv 9 situații.
Rămâne de văzut ce soluții vor găsi oamenii responsabili de situația fotbalului din România și ce se va schimba cu adevărat în țara noastră pentru ca echipele să poată obține din nou rezultate merituoase la nivel internațional.
https://i.eurosport.com/2021/12/14/3271732.jpg
Fotbal
NEWS ALERT: Edi Iordănescu şi-a găsit echipă! "Miercuri semnează!"
03/01/2022 LA 20:23
Premier League
Rangers a ajuns la 18 meciuri fără înfrângere în campionat! Ce note a primit Ianis Hagi
26/12/2021 LA 17:22