Sepsi Sf. Gheorghe s-a despărțit în această săptămână de antrenorul Leo Grozavu. Anunțul oficial al încheierii colaborării dintre cele două părți a fost făcut vineri după-amiază, când clubul i-a mulțumit tehnicianului în vârstă de 54 de ani pentru rezultate obținute de-a lungul timpului.
"Astăzi, 1 octombrie, clubul Sepsi OSK și antrenorul principal Leo Grozavu au reziliat contractul dintre cele două părți. Cu această ocazie, îi mulțumim pentru perioada petrecută alături de noi și îi urăm mult succes în continuare în carieră! Leo Grozavu a condus echipa noastră în 81 partide oficiale, înregistrând 29 victorii, 31 de remize şi 21 înfrângeri", se arată pe pagina oficială a clubului.
Leo Grozavu, care a fost unul dintre cei mai longevivi antrenori din Liga 1, aflându-se pe banca tehnică a covăsnenilor timp de un an și 10 luni, a vorbit despre ceea ce urmează pentru el după despărțirea de Sepsi.
Fotbal
S-au aflat duelurile din optimile Cupei! Duel tare pentru FCSB, adversar accesibil pentru Craiova
04/10/2021 LA 20:57
"Ne-am despărțit. E totul în regulă. A fost o perioadă bună pentru toată lumea. Pentru mine urmează o pauză, sper să nu fie prea lungă, iar când revin vreau să fie la o echipă cu obiective îndrăznețe. Nu mai vreau acolo, jos. Le urez baftă celor de la Sepsi", a declarat Leo Grozavu, potrivit GSP.
Conform sursei citate, covăsnenii au trei variante de antrenori pentru a-l înlocui pe Grozavu. Pe lista celor de la Sepsi se află, în acest moment, Nicolae Dică, Walter Zenga și Costel Gâlcă.
Până când oficialii lui Sepsi vor ajunge la un acord cu un nou tehnician, pe banca echipei vor sta Robert Ilyes și Laszlo Kulcsar.

Boloni, aproape de Sepsi

După demiterea lui Leo Grozavu, și Ladislau Boloni a discutat cu oficialii lui Sepsi. Conform DigiSport, antrenorul nu ar spune 'nu' unui acord, fiind foarte încântat de proiectul serios de la clubul din Sf. Gheorghe.
Boloni este liber de contract încă din luna mai, când și-a încheiat aventura la Panathinaikos. Fostul internațional român și-a început cariera de antrenor în urmă cu peste 20 de ani, dar nu a antrenat niciodată vreun club din România, singura sa legătură cu fotbalul autohton în calitate de manager fiind mandatul de pe banca echipei naționale: iulie 2000-iunie 2001.
Boloni este printre puținii antrenori români care se pot lăuda cu performanțe notabile în străinătate. Acesta a cucerit eventul la cârma lui Sporting în 2002, iar în 2009 a devenit campion al Belgiei cu Standard Liege. În CV-ul de antrenor al lui Boloni mai figurează echipe importante din Franța (Nancy, Rennes, AS Monaco și Lens), Belgia (Antwerp și Gent) sau Grecia (PAOK și Panathinaikos). Boloni a avut și câteva aventuri mai exotice în cariera sa, antrenând mai multe echipe din zona Orientului Mijlociu.
Dacă negocierile dintre Boloni și Sepsi se vor finaliza cu succes, clubul covăsnean ar da o adevărată lovitură de imagine, dar și în plan sportiv. Astfel, ar deveni cert că cei de la Sepsi își propun să treacă la un nivel superior, să lupte pentru cucerirea titlului în Liga 1 în viitor, fiind greu de crezut că Boloni ar accepta să preia o echipă din România cu altfel de obiective.
Romanian Liga I
Rapid, fără victorie în Liga 1 de 5 etape! Au condus cu 2-0, dar n-au reușit să se impună
02/10/2021 LA 18:31
Romanian Liga I
#BunișiRăi | Radiografia etapei a 10-a din Liga 1! Cine a impresionat și cine a dezamăgit
28/09/2021 LA 12:03