Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

#AiNoștri | Povestea lui Rareș Ilie! Interviu exclusiv despre planurile decarului de la Rapid

Bianca Dumitru

Publicat 05/05/2022 la 13:22 GMT+3

La doar 19 ani, Rareș Ilie visează să ajungă să joace într-una dintre cele mai tari ligi din Europa și să se califice cu naționala României la un Campionat Mondial. Decarul lui Rapid este optimist cu privire la turneul final al Euro U19. Mijlocașul și-a spus povestea pentru Eurosport.ro.

Rareș Ilie (Rapid)

Credit imagine: Instagram

Rareș Ilie a început să joace fotbal din copilărie, ajungând la Rapid în urmă cu circa 3 ani, după ce le-a atras atenția antrenorilor din Giulești cu prestația sa în tricoul lui ACS Juniorul București. Mijlocașul a vorbit pentru Eurosport.ro despre cum a ajuns să joace fotbal și despre ce a însemnat pentru el debutul în prima echipă a lui Rapid.
"Nici nu îmi aduc aminte cum am început să joc fotbal. Știu doar că mi-a plăcut mingea de când mă știu. La 16 ani jucam la ACS Juniorul București și am avut un amical cu Rapid. După meciul acela, domnul Burcă ne-a cerut pe mai mulți de acolo la echipă.
Când am debutat în echipa de seniori am avut emoții mari, dar după primele 5 minute, a apărut entuziasmul", a declarat Ilie.
Tânărul fotbalist și-a amintit și de momentul debutului în Liga 1, care a avut loc în prima etapă a sezonului 2021/22, la meciul cu Chindia Târgoviște:
"Aveam emoții din cauză că era primul meci cu suporteri în tribune pentru mine și la început s-a văzut, dar mi-am revenit. După meci am fost bucuros pentru victorie, deși mi-aș fi dorit să marchez, și încântat pentru ceea ce avea să urmeze", a spus mijlocașul.
Citește și:

#AiNoștri | "Vreau să ajung la Mondial cu echipa României!"

Rareș Ilie are planuri mari cu fotbalul, dorindu-și să evolueze cât mai mult și să ajungă la o echipă importantă din lume. Tânărul fotbalist a comentat și zvonurile privind interesul celor de la Torino pentru transferul său, menționând că în prezent este concentrat doar pe ceea ce mai are de făcut cu Rapid până la finalul sezonului.
"Vreau să ajung să joc în cupele europene constant, să joc într-una din cele mai puternice ligi și să ajung la Campionatul Mondial cu echipa națională a României.
Interesul unor echipe de top pentru mine înseamnă mult, dar nu știu cât e de adevărat. Nu am stat să mă preocup deocamdată de aceste zvonuri, m-am concentrat și mă concentrez în continuare pe meciurile importante pe care le mai avem", a mărturisit Ilie, care a spus că, din punctul lui de vedere, campionatul care i s-ar potrivi cel mai bine este La Liga.
Rareș Ilie (Rapid)
Mijlocașul care a reușit 6 goluri și 9 pase decisive în acest sezon în tricoul giuleștenilor s-a arătat încântat de sprijinul suporterilor: "Nu mai e nevoie de niciun mesaj din partea mea. Au fost alături de la începutul sezonului până la final, meci de meci, și sunt sigur că nu vor renunța niciodată să susțină echipa."
Citește și:

#AiNoștri | "O calificare la Euro nu poate obține orice"

Rareș Ilie a evoluat la începutul acestui an în echipa națională U19 a României cu care s-a calificat la turneul final al Campionatului European din 2022. Mijlocașul care a înscris de două ori pentru "tricolori" a vorbit despre cum a fost experiența de a juca în tricoul României și despre ce a însemnat pentru el calificarea la Euro U19.
De asemenea, tânărul fotbalist a declarat pentru Eurosport.ro și că se așteaptă ca echipa națională pregătită de Adrian Văsîi să aibă o evoluție bună la turneul final, programat în perioada 18 iunie - 1 iulie, în Slovacia.
"Să joci pentru echipa națională e cea mai mare onoare, sunt mândru că mi se oferă șansa să reprezint această țară. Calificarea a însemnat o mândrie enormă pentru faptul că o calificare la Euro nu poate obține oricine și nu se întâmplă des pentru naționalele de juniori ale României. Sunt sigur că vom face o figură frumoasă și la turneul final", a spus Rareș Ilie, care ne-a dezvăluit că fotbalistul său preferat este Cristiano Ronaldo.

#AiNoștri | Rareș Ilie, în câteva cuvinte

  • În curtea școlii, la fotbal, prietenii mă strigau… Rareș.
  • Modelul meu când eram mic era… Ronaldo, dar și Michael Jordan sau Muhammad Ali.
  • Primul post pe care am jucat a fost… mijlocaș central.
  • Oamenii care mi-au influențat cel mai mult cariera sunt… familia mea, antrenorii, colegii, prietenii.
  • După ce înscriu, obișnuiesc să… mă bucur, dar nu am o celebrare anume. Mereu plănuiesc ceva și uit să fac pentru că sunt prea bucuros după gol.
  • Fotbalistul pe care aș vrea să-l întâlnesc este… Zlatan Ibrahimovic.
  • Echipa din Europa la care aș vrea să joc este… Real Madrid.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo