Eurosport
#AiNoștri | Povestea lui Ștefan Pănoiu! Interviu exclusiv despre cum se împacă fotbalul cu școala și planuri de viitor
De
Publicat 04/11/2021 la 16:06 GMT+2
La doar 19 ani, Ștefan Pănoiu este unul dintre cei mai interesanți fotbaliști români. Mijlocașul, care a luat 10 pe linie la examenul de Bacalaureat, are planuri mari cu fotbalul, pe care îl consideră o artă. Jucătorul celor de la Rapid și-a spus povestea pentru Eurosport.ro.
Ștefan Pănoiu (Rapid)
Credit imagine: Instagram
Ștefan Pănoiu a început să iubească fotbalul încă din copilărie, datorită pasiunii familiei sale pentru acest sport. Mama lui l-a dus să joace fotbal pentru ca puștiul să nu mai petreacă atât de mult timp în fața calculatorului, iar el a privit această "joacă" atât de serios încât a făcut din ea o meserie și și-a conturat planuri mari. Mijlocașul a vorbit acum pentru Eurosport.ro despre cum a ajuns pe terenul de fotbal, ce l-a determinat să semneze cu Rapid și ce înseamnă pentru el faptul că evoluează în prima ligă a României.
"Mi-a plăcut fotbalul încă de mic, deoarece majoritatea membrilor familiei au avut această pasiune pentru fotbal, iar mama a fost cea care m-a dus pentru prima dată la fotbal ca să mă ia din fața calculatorului. Nu îmi amintesc cu exactitate primul moment de pe stadion, dar unul din cele mai frumoase momente de când am început fotbalul este când am marcat un gol decisiv la turneul final pentru vârsta mea, în sala Traian de la Râmnicu Vâlcea.
Când am primit oferta de aici și mi s-au prezentat proiectul și oamenii care făceau parte din acesta, nu mi-a fost deloc greu să aleg Rapidul. Am trăit momente extraordinare aici, pe care nu le voi uita. La promovarea în Liga a 2-a nu am fost atât de mult implicat, pentru că venisem de 6 luni și intrasem în 3 sau 4 meciuri, abia debutasem la seniori, însă promovarea în Liga 1 a fost cu mult mai frumoasă și mai importantă pentru că am jucat în majoritatea meciurilor și am simțit că am contribuit cu adevărat la această performanță și am făcut o mulțime de oameni fericiți.
Nu aș fi crezut că voi ajunge să joc în prima ligă atât de repede, sper să evoluez de la meci la meci și să devin un jucător cât mai bun. Obiectivul meu dintotdeauna a fost să ajung la o echipă mare din străinătate și să joc în cupele europene, dar de asemenea îmi doresc să joc și cu Rapid în cupele europene", a declarat Ștefan Pănoiu.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2021/11/04/3248470.jpg)
Ștefan Pănoiu (Rapid)
Credit imagine: Instagram
#AiNoștri | Pănoiu = Fotbal + Școală
Fotbalistul de doar 19 ani a avut o vară de succes, reușind, pe lângă promovarea alături de Rapid în Liga 1, să obțină 10 pe linie la examenul de Bacalaureat. Sportivul, care este în prezent student la ASE, ne-a dezvăluit cum a reușit să se împartă între școală și fotbal.
"Am încercat pe cât de mult să împac și fotbalul, și școala, părinții mei mi-au reamintit întotdeauna că trebuie să am rezultate bune și la școală. Am muncit foarte mult, au fost și nopți nedormite sau în care eram foarte obosit după antrenament și trebuia să învăț...
M-am înscris la facultate, la Relații Economice Internaționale, dar sunt concentrat în primul rând pe fotbal", a spus mijlocașul Rapidului.
Pe lângă rezultatele bune obținute la școală, Ștefan Pănoiu a fost în copilărie pasionat și de pictură, iar acum i-a făcut o adevărată declarație de dragoste fotbalului, comparându-l cu cele mai frumoase arte.
"Am pictat pentru câțiva ani când eram mic, dar nu pot să spun că eram foarte priceput. Fotbalul este cu siguranță o artă, pentru că altfel nu ar face atâția oameni să se bucure și sunt atâția fotbaliști care duc acest sport la rang de artă prin ceea ce fac în teren, gen Ronaldinho, Messi sau Iniesta", a mărturisit fotbalistul, în exclusivitate pentru Eurosport.ro.
#AiNoștri | "Rapidul a fost și este o forță!"
Ștefan Pănoiu a comentat și prestațiile bune înregistrate de Rapid în acest sezon, explicând cum reușește Mihai Iosif să-i motiveze pe jucători înaintea fiecărei partide.
"Cheia rezultatelor de pe tot parcursul acestui sezon a fost unitatea grupului, cumulată cu ambiția noastră și dorința de a demonstra tuturor cine este Rapidul. Au fost și rezultate nedorite, mai slabe, dar suntem totuși o nou-promovată.
Mihai Iosif ne motivează prin modul prietenesc de a ne vorbi, prin apropierea față de noi, prin faptul că ne face să ne simțim importanți fiecare în parte și prin faptul că ne transmite spiritul Rapidului și ne ambiționează la fiecare meci", a declarat Pănoiu, care ne-a dezvăluit că și-ar dori să ajungă să evolueze în Premier League, pe care îl consideră "cel mai puternic campionat din lume".
/origin-imgresizer.eurosport.com/2021/11/04/3248468.jpg)
Ștefan Pănoiu (Rapid)
Credit imagine: Instagram
#AiNoștri | Mesajul lui Ștefan Pănoiu pentru suporterii Rapidului
În actualul sezon al Ligii 1, Ștefan Pănoiu a înscris un gol în tricoul giuleștenilor, în victoria cu 1-0 în fața celor de la FC Argeș, evoluând în medie 39 de minute.
Mijlocașul le-a transmis un mesaj suporterilor echipei lui Mihai Iosif, pe care și-i dorește alături de Rapid în fiecare moment, considerând că ei sunt cei care le dau putere fotbaliștilor să dea totul în fiecare partidă.
"Sunt extraordinari, ei sunt cei care la multe meciuri ne ambiționează și ne dau impulsul de a face mai mult decât simțim că putem, ne susțin necondiționat și le mulțumim pentru asta și sper să ne susțină la fel ca până acum și împreună să avem rezultate din ce în ce mai bune", a fost mesajul sportivului de 19 ani.
#AiNoștri | Ștefan Pănoiu, în câteva cuvinte
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Promo
Promo