A 18-a etapă a Ligii 1 a provocat câteva schimbări în clasament. Farul Constanța, care a ajuns la 4 meciuri fără înfrângere, a urcat 3 poziții, fiind acum la egalitate de puncte cu Universitatea Craiova. În același timp, Rapid, care nu a mai câștigat de 3 etape, a coborât două locuri în clasament, iar Chindia Târgoviște și Sepsi, respectiv CS Mioveni și Gaz Metan au făcut schimb de poziții.
În medie, în cele mai multe partide din weekend-ul trecut s-au marcat câte două goluri. Doar în meciul dintre FC Botoșani și Universitatea Craiova s-a înscris mai mult, în timp ce în alte două partide s-a dat câte un singur gol.
În urma acestei etape, Sepsi Sf. Gheorghe a ajuns la 5 meciuri consecutive fără înfrângere în Liga 1, iar Academica Clinceni a obținut primul succes al sezonului, câștigând cu scorul de 1-0 duelul cu Dinamo, care a ajuns la 15 etape fără victorie în campionat.
Romanian Liga I
Unul dintre cei mai buni străini din Liga 1 ar putea ajunge să joace în naționala României
12/01/2022 LA 15:24

#BUNIȘIRĂI | CINE A IMPRESIONAT ÎN ETAPA A 18-A

Gaz Metan Mediaș - Echipa lui Ilie Poenaru pare să se afle pe o pantă ascendentă, ajungând la 4 rezultate pozitive în ultimele 5 etape ale Ligii 1. Medieșenii au pierdut doar în fața celor de la CS Mioveni, scor 1-0, în celelalte 4 partide obținând două victorii, cu Chindia Târgoviște (0-1) și FC Argeș (1-2), și două remize, în compania celor de la Academica Clinceni (1-1) și Farul Constanța (1-1). În plus, în urma meciului din a 18-a rundă a campionatului, tehnicianul celor de la Gaz Metan a fost desemnat antrenorul etapei de către LPF, care a notat că roadele muncii lui Ilie Poenaru încep să se vadă tot mai clar la Mediaș.
Farul Constanța - Jucătorii antrenați de Gică Hagi au ajuns la 4 meciuri consecutive fără înfrângere în Liga 1, impunându-se acum cu scorul de 2-0 în fața celor de la Rapid. După duelul cu echipa lui Mihai Iosif, trei dintre fotbaliștii de la Farul au fost incluși de LPF în echipa etapei. Este vorba despre Virgil Ghiță, care a avut o evoluție fără greșeală în defensivă, înscriind și primul său gol din actualul sezon, Andrei Ciobanu, care a participat la majoritatea fazelor ofensive ale constănțenilor, și Alexi Pitu, care a ajuns la 4 assist-uri în această stagiune. De asemenea, în urma parcursului bun din ultimele etape, echipa lui Hagi a urcat pe locul 5 în clasament, fiind la 3 puncte de ultimul loc al podiumului.
Sepsi Sf. Gheorghe - Covăsnenii sunt neînvinși de 5 etape în Liga 1. Echipa lui Cristiano Bergodi a obținut în ultimele runde trei victorii, cu Dinamo (4-1), Academica Clinceni (0-2) și CS Mioveni (0-2), și două rezultate de egalitate, în compania celor de la FC U Craiova (1-1) și Chindia Târgoviște (0-0). În urma acestor partide, Sepsi a urcat 4 poziții în clasament, fiind acum la 8 puncte de primul loc care garantează prezența în play-off-ul competiției.
Citește și:

#BUNIȘIRĂI | CINE A DEZAMĂGIT ÎN ETAPA A 18-A

Arbitrajul - Prestațiile neinspirate ale arbitrilor români în acest sezon al Ligii 1 au influențat patru rezultate în a 18-a etapă a competiției. Pentru început, CFR Cluj a câștigat cu scorul de 1-0 meciul cu Chindia Târgoviște, Omrani înscriind golul victoriei în minutul 21, după ce a primit mingea de la Costache. Acesta din urmă fusese lovit de minge în mână, în careu, înainte de pasă, dar arbitrul Radu Petrescu nu a semnalizat faza, lăsând jocul să continue.
Ulterior, FCSB s-a impus în fața celor de la UTA Arad cu scorul de 2-1, cele două goluri ale roș-albaștrilor fiind marcate după ce arbitrul Marian Barbu a dictat două lovituri controversate de la 11 metri, unul după un fault inexistent asupra lui Octavian Popescu, iar altul după un henț comis după ce mingea ieșise în afara terenului.
O altă eroare de arbitraj s-a petrecut în meciul dintre FC Argeș și Gaz Metan Mediaș. Piteștenii au pierdut meciul cu scorul de 1-2, gazdelor fiindu-le refuzat, în minutul 47, un penalty după un fault comis în careu asupra lui Șerban.
Nu în ultimul rând, în ultimul duel al etapei a 18-a, FC Botoșani - Universitatea Craiova, arbitrul Istvan Kovacs a acordat două goluri care nu trebuiau validate. Este vorba despre reușita de 1-0 a oltenilor, înscrisă după un fault în careu al lui Ivan asupra lui Pap, și despre golul de 2-1 reușit de echipa lui Marius Croitoru, care a fost marcat după ce Dawa, care i-a pasat decisiv lui Edjouma, a primit mingea în timp ce se afla într-o poziție de offside.
Exemple de arbitraje eronate pot fi date și din etapele precedente. De pildă, în meciul dintre Chindia Târgoviște și Rapid București, din a 16-a rundă a Ligii 1, giuleștenii au obținut un punct în ultimele minute de joc, după un gol înscris din offside.
Conform unei analize a GSP, în total, în primele 18 etape ale acestui sezon, arbitrii au comis 75 de greșeli, cele mai avantajate echipe fiind FCSB și Rapid, care au beneficiat de câte 11 decizii eronate. La polul opus, echipele împotriva cărora s-au luat cele mai multe decizii greșite sunt FC Botoșani și Chindia Târgoviște, dezavantajate în 8, respectiv 9 situații.
Citește și:

REZULTATELE ETAPEI A 18-A

  • Academica Clinceni 1-0 Dinamo
  • Chindia Târgoviște 0-1 CFR Cluj
  • Farul Constanța 2-0 Rapid
  • CS Mioveni 0-2 Sepsi Sf. Gheorghe
  • FC U Craiova 0-2 FC Voluntari
  • FCSB 2-1 UTA Arad
  • FC Argeș 1-2 Gaz Metan
  • FC Botoșani 2-2 Universitatea Craiova

CLASAMENTUL LIGII 1 DUPĂ 18 ETAPE

  • 1. CFR Cluj - 48 p.
  • 2. FCSB - 40 p.
  • 3. FC Voluntari - 32 p.
  • 4. Universitatea Craiova - 29 p.
  • 5. Farul - 29 p.
  • 6. FC Botoșani - 29 p.
  • 7. Rapid - 28 p.
  • 8. FC Argeș - 27 p.
  • 9. UTA Arad - 25 p.
  • 10. Sepsi Sf. Gheorghe - 21 p.
  • 11. Chindia Târgoviște - 19 p.
  • 12. Gaz Metan Mediaș - 19 p.
  • 13. CS Mioveni - 17 p.
  • 14. FC U Craiova - 15 p.
  • 15. Dinamo - 9 p.
  • 16. Academica Clinceni - 7 p.
https://i.eurosport.com/2021/12/06/3267260.jpg
Romanian Liga I
De ce nu pleacă FCSB în cantonament în străinătate! Ce măsuri au luat roș-albaștrii
06/01/2022 LA 10:10
Romanian Liga I
#BuniȘiRăi | Radiografia etapelor 19, 20 și 21 din Liga 1! Cine a impresionat și cine a dezamăgit
21/12/2021 LA 10:02