Universitatea Craiova încearcă să facă o mutare importantă pe piața transferurilor. Potrivit GSP, oltenii negociază pentru aducerea în lotul lui Laszlo Balint a lui Sergiu Hanca, fotbalist care evoluează din 2019 la Cracovia.
Șefii din Bănie ar fi aproape de a bate palma cu polonezii pentru mijlocașul de 30 de ani, care ar urma să ajungă în România din postura de jucător liber, conform sursei citate, deși mai are contract până în 2025.
Sergiu Hanca a mai jucat în trecut la FC Snagov, Bihor Oradea, ASA Tg. Mureș și Dinamo, aceștia din urmă transferându-l pentru doar 60.000 de euro în Polonia.
UEFA Europa Conference League
Mirel Rădoi, prima reacție după debutul la Craiova: "Felicitări lui Balint și staff-ului său!"
11/08/2022 LA 20:42
Unul dintre principalele motive pentru care Hanca este dorit de Universitatea Craiova este legat de polivalența acestuia, el putând evolua atât ca extremă dreapta, cât și în banca opusă ori ca fundaș lateral. Oltenii îl consideră un înlocuitor perfect pentru Gustavo, care are oferte din zona arabă, fiind aproape de a pleca din Bănie.
În această vară, șefii Craiovei l-au vrut și pe Alexandru Mitriță, însă acesta, după ce s-a pregătit sub comanda lui Balint, a fost transferat de Marius Șumudică, la noua sa echipă din Arabia Saudită.
Citește și:

Universitatea Craiova a debutat cu stângul în SuperLigă

În prima etapă a sezonului 2022/23 al SuperLigii, Universitatea Craiova a ratat victoria în fața celor de la Sepsi Sf. Gheorghe, în ultimele 5 minute de joc, obținând un singur punct.
Oltenii au condus cu 2-0, după reușitele lui Gustavo din minutele 29 și 59, dar oaspeții au egalat pe final. Damascan a redus din diferență în minutul 73, iar Nicolae Păun a egalat în minutul 87, cu un șut imparabil din afara careului. Ca dezastrul să fie complet, echipa lui Laszlo Balint a rămas și în 10 după faza la care a fost egalată. După consultarea VAR, Radu Petrescu i-a acordat roșu direct lui Mateiu, care s-a dus cu talpa pe glezna autorului golului egalizator.
Meciul se putea termina și mai rău pentru gazde, dar Pigliacelli, aflat la ultimul meci pentru gruparea din Bănie, a avut o interveție extraordinară la ultima fază, salvând un punct.
La finalul partidei, Laszlo Balint a avut un discurs realist, recunoscând că echipa sa nu a gestionat cum ar fi trebuit ultimele minute din meci. Antrenorul oltenilor a subliniat că lipsa de disciplină a costat formația sa două puncte, dar a recunoscut că oaspeții puteau chiar câștiga.
"Am avut meciul în mână, dar nu am reușit să gestionăm ultimele 20 de minute. Am luat cele două goluri din niște faze ușor de gestionat, din zona mijlocașilor centrali. Știam forța celor de la Sepsi, că dezvoltă foarte bine în flanc și de acolo vin cu centrări, dar din păcate nu am reușit să blocăm aceste faze în ultima parte a meciului, când era cel mai important să fim organizați, disciplinați și mult mai atenți în duelurile unu la unu.
Ar fi trebuit să câștigăm meciul ăsta. S-a terminat 2-2, dar puteam să și pierdem pe final. Asta este. Un debut nu tocmai cum ne așteptam, dar este un punct și un lucru este clar, că avem foarte mult de muncă", a spus Balint.
Vorbind despre eliminarea lui Mateiu, survenită după intervenția VAR, antrenorul consideră că decizia a fost cam drastică, ținând cont că Universitatea a primt gol la faza respectivă: "Nu stăpânesc foarte bine detaliile astea, dar cred că odată ce am luat gol nu știu dacă se mai impunea acordarea acelui cartonaș roșu. Dacă mă înșel, îmi prezint scuzele. Asta a fost decizia și trebuie să o acceptăm ca atare și trebuie să ne descurcăm fără Mateiu în următoarele etape de campionat."
Pentru Universitatea Craiova urmează prima manșă din turul 2 preliminar al Conference League, contra albanezilor de la Vllaznia. Ulterior, oltenii vor juca pe terenul lui "U" Cluj, în etapa a doua din SuperLigă.
Romanian Liga I
Prima reacție a lui Laszlo Balint după despărțirea de Craiova! Ce mesaj a postat antrenorul
10/08/2022 LA 05:01
Romanian Liga I
Balint, OUT de la Craiova înainte de returul cu Zorya! 2 nume mari pe lista posibililor înlocuitori
08/08/2022 LA 14:15