Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ce urmează pentru FCSB după un nou sezon ratat! Revoluție pe toate planurile

Bianca Dumitru

Publicat 04/04/2022 la 09:26 GMT+3

FCSB a fost învinsă duminică seară, pe teren propriu, de Universitatea Craiova, cu scorul de 0-2, într-un meci contând pentru a treia etapă a play-off-ului Ligii 1. Cel mai probabil, după un nou sezon în care nu va fi câștigat titlul, echipa roș-albastră va trece printr-o transformare totală.

Ianis Stoica, FCSB

Credit imagine: facebook

Duminică seară, FCSB a fost învinsă în derby-ul cu Universitatea Craiova din a treia etapă a play-off-ului Ligii 1, cu scorul de 0-2. Golurile victoriei au fost marcate de Andrei Ivan, din penalty, și Ovidiu Bic, care a reușit o execuție splendidă.
După această înfrângere, FCSB a rămas cu 37 de puncte pe locul 2 al clasamentului, la 5 puncte de liderul CFR Cluj, care urmează să joace în această seară cu FC Argeș, având posibilitatea de a se distanța la 8 puncte.
În aceste condiții, lupta pentru titlu este ca și încheiată, cu toate că antrenorul roș-albaștrilor, Toni Petrea, consideră că echipa sa încă mai are șanse să devină campioană a României în acest sezon.
În cazul cel mai probabil în care nu-și vor fi îndeplinit obiectivul, cei de la FCSB vor trece printr-o adevărată transformare în vara acestui an. Potrivit ProSport, conducerea clubului este decisă să facă mai multe schimbări importante.
Citește și:

Petrea, înlocuit de Poenaru, Croitoru sau Pintilii

Una dintre modificări va viza, fără doar și poate, banca tehnică. Toni Petrea se va despărți de FCSB, urmând a fi înlocuit de Ilie Poenaru sau Marius Croitoru, care sunt printre preferații șefilor.
O altă variantă pentru postul de antrenor este Mihai Pintilii, actualul secund, care a refuzat la începutul acestui an să meargă la echipa națională pentru a-l ajuta pe noul selecționer, Edi Iordănescu.
Potrivit unor informații apărute în presă în urmă cu mai multe săptămâni, conducerea roș-albaștrilor i-ar fi promis lui Pintilii că va ocupa postul de antrenor principal la FCSB după ce va obține licența Pro, în prezent fiind cursant la Școala de Antrenori.

Reduceri în bugetul de salarii! Ce se întâmplă cu Tavi Popescu

Schimbări se vor face și în cadrul lotului. Conform sursei citate, se dorește reducerea bugetului de salarii, iar acest lucru se va face prin renunțarea la jucătorii care încasează în acest moment cele mai mari sume de bani.
Printre aceștia, se numără Florin Tănase, care are un salariu de 30.000 de euro lunar, Claudiu Keșeru, cu 25.000 de euro, și Florinel Coman, care primește 20.000 de euro pe lună.
În plus, conducerea celor de la FCSB este dispusă să renunțe și la jucători de perspectivă, cum ar fi Octavian Popescu. În schimbul lui, șefii clubului anunțau că vor câteva zeci de milioane, dar cel mai probabil vor accepta și o ofertă mai mică pentru a-și acoperi bugetul.
În acest moment, fotbalistul în vârstă de 19 ani este cotat de site-ul transfermarkt.com la 3 milioane de euro, valoarea sa de piață crescând semnificativ la ultima actualizare, care s-a făcut la finalul lunii martie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo