Rivalitățile în fotbal au existat dintotdeauna, peste tot în lume existând meciuri care suscită un interes mai mare decât altele. Acest lucru se întâmplă și în România, unde de-a lungul timpului s-au remarcat duelurile dintre Dinamo, Steaua, Craiova, Rapid, UTA Arad și Poli Timișoara.
Dinamo a retrogradat la finalul sezonului 2021/22 al Ligii 1, pentru prima dată în istorie. Astfel, în noua stagiune, cele mai tari dueluri din prima ligă a României vor avea alți protagoniști.
Printre cele mai interesante derby-uri care vor avea loc în stagiunea 2022/23 a SuperLigii se remarcă duelul dintre CFR Cluj și Universitatea Cluj, cel dintre CS Universitatea Craiova și FC U Craiova 1948, dar și derby-ul dintre FCSB și Rapid.
UEFA Europa Conference League
Dan Petrescu, devastat după victoria din Conference League! Și-a pierdut unul dintre atacanți
ACUM 7 ORE

Derby-ul capitalei: FCSB - Rapid

În ceea ce privește echipele din București, în sezonul 2022/23 al SuperLigii va exista rivalitatea dintre FCSB și Rapid. De-a lungul timpului, cele două formații s-au înfruntat de 137 de ori, roș-albaștrii învingând de 60 de ori, iar rapidiștii de 32 de ori, alte 45 de meciuri încheindu-se cu remize.
Cel mai recent, FCSB și Rapid s-au duelat stagiunea trecută, când și-au împărțit victoriile. Giuleștenii au câștigat meciul tur, scor 1-0, iar echipa lui Toni Petrea s-a impus în retur cu scorul de 3-1.
Roș-albaștrii au obținut, de-a lungul istoriei, cea mai clară victorie în fața celor de la Rapid, în 1989, când s-au impus cu 8-2. De cealaltă parte, în 2010, giuleștenii au câștigat cu 5-1.
În noul sezon al SuperLigii, cele două formații se vor întâlni pe 24 iulie, în Giulești, și pe 5 noiembrie, pe terenul celor de la FCSB.
Citește și:

Derby-ul Clujului: CFR Cluj - Universitatea Cluj

"Câinii roșii" le-au făcut loc în SuperLigă celor de la Universitatea Cluj, care i-au învins la baraj. Aceștia vor reveni în primul eșalon după 7 ani petrecuți în Liga 2.
Întoarcerea în SuperLigă a "studenților" va însemna și disputarea unor noi derby-uri cu CFR Cluj, marea rivală locală a echipei alb-negre. Ultimul meci din primul eșalon dintre cele două formații s-a disputat în aprilie 2014, când Universitatea o învingea pe actuala campioană a României cu 1-0.
De-a lungul timpului, CFR și "U" s-au înfruntat de 36 de ori, "feroviarii" obținând 16 victorii și fiind învinși doar de 6 ori, alte 14 meciuri încheindu-se cu scor de egalitate.
Următoarele derby-uri ale Clujului sunt programate pe 22 octombrie 2022, pe Cluj Arena, și 11 martie 2023, în Gruia.

Primvs Derby: Rapid - Petrolul

Începând din sezonul 2022/23 al SuperLigii, se va juca din nou, pe prima scenă a fotbalului din România, duelul dintre Rapid și Petrolul Ploiești, cunoscut drept Primvs Derby.
Rivalitatea dintre cele două a început în anii '60, când echipele se înfruntau pentru titlul de campioană și pentru Cupa României. În total, Rapid și Petrolul s-au întâlnit pe teren de 119 ori, giuleștenii obținând 58 de victorii, iar ploieștenii 35, în timp ce 26 de meciuri s-au încheiat cu rezultate de egalitate.
Cel mai recent, cele două formații s-au duelat în sezonul 2020/21 al Ligii 2, când meciul tur s-a terminat 0-0, iar în retur Petrolul s-a impus cu 2-0.
În noul sezon al SuperLigii, Primvs Derby va avea loc pe 13 august, la Ploiești, și pe 10 decembrie, în Giulești.

Derby-ul Olteniei: CS Universitatea Craiova - FC U Craiova 1948

O altă rivalitate care va atrage toate privirile în sezonul 2022/23 al SuperLigii este cea dintre CS Universitatea Craiova și FC U Craiova 1948. Primul duel direct dintre cele două echipe a avut loc în septembrie 2013, în Liga 2, meci încheiat cu scorul de 0-0. Returul a avut loc două luni mai târziu, când Universitatea Craiova s-a impus cu 3-0.
Cel mai recent, derby-urile Olteniei au avut loc sezonul trecut, în Liga 1, când echipa pregătită pe-atunci de Laurențiu Reghecampf s-a impus atât în tur, cât și în retur, de fiecare dată cu 2-0.
În stagiunea care va debuta la finalul acestei săptămâni, cele două echipe ale Craiovei se vor întâlni, pentru început, pe 6 august și pe 3 decembrie, alte derby-uri putând avea loc în play-off sau play-out, dacă ambele formații se vor califica în aceeași grupă.
Prima etapă a sezonului 2022/23 al SuperLigii este programată între 15 și 18 iulie.
UEFA Europa Conference League
Mirel Rădoi, prima reacție după debutul la Craiova: "Felicitări lui Balint și staff-ului său!"
ACUM 7 ORE
UEFA Europa Conference League
Nicolae Dică, extaziat după calificarea FCSB în play-off-ul Conference League: "Ăsta e rolul meu"
ACUM 7 ORE