CFR Cluj a început vijelios partida din Gruia și a ratat prima ocazie chiar în primul minut de joc. Pereira a centrat în careu, din corner, iar Rondon a reluat cu capul pe lângă poartă.
Trupa lui Edi Iordănescu a continuat să pună presiune, iar Burcă și-a încercat și el norocul, cu o lovitură de cap. Faza s-a încheiat cu bine pentru Viitorul, cu mingea în brațele lui Căbuz.
Viitorul a replicat în minutul 17, când Benzar a scăpat periculos spre poartă, după o neatenție a lui Camora. Șutul a fost însă respins salvator de Bălgrădean.
Romanian Liga I
"Doar din recunoștință față de club!" Giedrius Arlauskis, gest superb pentru CFR Cluj
ACUM 16 ORE
CFR a deschis scorul în minutul 31. Camora a trimis o centrare în fața porții, iar Itu a reluat cu capul lângă bară, fără speranțe pentru Căbuz. La pauză, formația lui Iordănescu conducea cu 1-0.

CFR Cluj - Viitorul 2-1. Ovidiu Hoban a dat lovitura în prelungirile meciului din Gruia

Viitorul a ieșit mai montată de la vestiare și a reușit să restabilească foarte repede egalitatea. În minutul 52, Bălgrădean a ieșit greșit la centrarea lui Matei și a scăpat mingea printre degete. Dobrosavlevici a profitat de gafa uriașă a goalkeeper-ului și a împins mingea în poarta rămasă goală.
După acel gol norocos, Viitorul a preluat conducerea partidei. Ganea și Pitu l-au pus la grea încercare pe Bălgrădean, dar portarul gazdelor a trecut repede peste faza din minutul 52 și și-a salvat echipa. Totuși, Bălgrădean era bătut la execuția lui Ganea din minutul 66, dar mingea reluată cu capul de atacantul constănțenilor a lovit bara.
Meciul părea să se îndrepte către o remiză, dar Ovidiu Hoban a mai avut ceva de spus. În minutul 90+3, veteranul CFR-ului a urmărit o minge trimisă în bară de Chipciu și a trimis în plasă, din fața porții. A fost golul cu care ardelenii și-au asigurat 3 puncte extrem de prețioase.
După 21 de etape, CFR Cluj se află la un singur punct în spatele liderului FCSB. De cealaltă parte, Viitorul ocupă locul 9, la 5 puncte sub zona playoff-ului.
Romanian Liga I
CFR confirmă că Arlauskis e ca și semnat! "Va veni sigur"
02/03/2021 LA 09:15
Romanian Liga I
Ce i-a spus Prepeliță lui Maric, după ce fundașul și-a dat autogol și a comis două penalty-uri
01/03/2021 LA 21:37