Universitatea Craiova, condusă de grecul Marinos Ouzounidis, a obținut o victorie importantă împotriva lui FC Hermannstadt, scor 1-0, în urma căreia s-a apropiat la un singur punct de FCSB și CFR Cluj, echipele de pe primul și al doilea loc.
Ouzounidis, aflat la prima victorie în Liga 1, s-a arătat mulțumit de jocul echipei sale din prima repriză. Tehnicianul grec a remarcat faptul că elevii săi au avut posesia mingii și au pasat rapid în prima parte.

Universitatea Craiova - FC Hermannstadt 1-0. Ouzounidis are planuri mari în Bănie: "Vreau să schimb câteva lucruri!"

Romanian Liga I
#BuniȘiRăi | Radiografia etapei a 11-a din Liga 1! Cine a impresionat și cine a dezamăgit
05/10/2021 LA 11:13
Oltenii au redus motoarele în partea secundă, lucru care nu i-a convenit prea mult lui Ouzounidis. Totuși, antrenorul elen este conștient că are nevoie de mai mult timp pentru a realiza o schimbare vizibilă la Craiova:
"Cele mai importante sunt cele 3 puncte. Sunt mulțumit de cum am jucat în prima repriză. Am evoluat rapid, am marcat, asta e cel mai important din perspectiva mea. În a doua repriză am încercat să 'ucidem' meciul. Aș fi vrut să jucăm la fel ca în prima repriză, să mai marcăm. Dar e ok și așa. Nu pot schimba stilul echipei într-o zi. Trebuie să ne menținem jocul pe care l-am arătat în prima repriză, să creștem durata în care evoluăm așa.
Le-am cerut jucătorilor să combine rapid. Ne dorim să avem posesie bună, pentru că suntem un club mare. Nu vrem să le dăm șanse adversarilor, nu vrem să le oferim încredere. Repet, sunt satisfăcut de jocul din prima repriză.
Vreau să schimb câteva lucruri aici. Dar nu merge s-o faci așa, peste noapte, direct. Lucrăm în fiecare zi anumite aspecte ale jocului. Mai avem nevoie de timp, e clar. Nu e bine pentru noi când adversarul are mingea și încearcă să-și creeeze ocazii.
Următorul meci e cel mai important, cu Chindia. Am zis-o mereu, următorul joc contează cel mai mult", a declarat Marinos Ouzounidis, după meciul din Bănie.

Universitatea Craiova - FC Hermannstadt 1-0. Cicâldău, gol fantastic din lovitură liberă

Oltenii au avut prima mare ocazie a meciului în minutul 16. Cicâldău a fost lansat în careu de Dan Nistor, cu o pasă inteligentă, și a finalizat cu un șut din întoarcere. Mingea a lovit ambele bare laterale și a sărit în fața porții, de unde Nicușor Bancu n-a reușit să reia în plasă.
Replica sibienilor a sosit 8 minute mai târziu, când Belu-Iordache a reluat plasat, la colțul lung. Pigliacelli a fost însă atent și a plonjat salvator, reținând balonul.
Cicâldău a ieșit din nou la rampă în minutul 33, de această dată decisiv. Golgheterul Craiovei a executat minunat o lovitură liberă de la 16 metri, peste zid, la colțul lung, direct în vinclul porții lui Figueiredo. Grație reușitei superbe din această seară, Cicâldău a ajuns la 8 goluri înscrise în actualul sezon din Liga 1.
Trupa lui Ouzounidis putea să-și dubleze avantajul în minutul 63, dar Ivan n-a profitat de gafa lui Figueiredo. Portarul lui Hermannstadt a încercat să-l dribleze pe Ivan, dar atacantul oltenilor a fost atent și l-a deposedat. Mingea a sărit paralel cu linia porții, iar fundașul sibienilor, Matricardi, a fost atent și a ajuns înaintea lui Ivan și a respins.
2 minute mai târziu, a venit rândul lui Figueiredo să-și salveze echipa. Portarul oaspeților a intervenit excelent la lovitura de cap a lui Marius Constantin.

Universitatea Craiova - FC Hermannstadt 1-0. Pigliacelli, dublă-paradă în prelungiri

Formația lui Liviu Ciobotariu puea să dea lovitura în prelungirile meciului, dar Pigliacelli a făcut minuni. Portarul oltenilor a fost pus la încercare de Matricardi, cu două șuturi din careul mic, dar italianul a intervenit miraculos și a asigurat cele 3 puncte pentru Craiova.
S-a încheiat 1-0 pentru Universitatea Craiova, care s-a apropiat la un singur punct de FCSB și CFR Cluj, pe locul 3 din Liga 1. De notat că "roș-albaștrii" și campioana en-titre încă nu au jucat în această etapă.
https://i.eurosport.com/2021/02/19/2998270.jpg
Fotbal
S-au aflat duelurile din optimile Cupei! Duel tare pentru FCSB, adversar accesibil pentru Craiova
04/10/2021 LA 20:57
Romanian Liga I
Adrian Mutu, prima reacție după ce a plecat de la FC U Craiova
04/10/2021 LA 11:16