FRF vrea ca din stagiunea 2021/22 regula U21 să fie modificată. Potrivit GSP, forul condus de Răzvan Burleanu ar intenționa ca reglementarea să îi vizeze în sezonul următor atât pe fotbaliștii U21, cât și pe cei din categoria de vârstă U23.
Astfel, Federația Română de Fotbal și-ar dori ca toate echipele din Liga 1 să aibă pe teren, pe tot parcursul meciurilor, câte un jucător U21 și unul U23, așa cum a sugerat președintele celor de la Farul, Gică Popescu, în urmă cu circa 4 luni.
"Eu văd ca al doilea jucător să fie sub 23 de ani pentru a avea continuitate. Dacă el joacă doar un an degeaba ai mai făcut această regulă. Când nu mai e eligibil se renunță la el. Al doilea jucător U23 să joace minimum 45 de minute. Poate nu mai e așa tânăr, dar sunt jucători care nu se maturizează repede", spunea Popescu în luna februarie.
Romanian Liga I
Veste importantă înainte de meciul de la Craiova! Budescu, inclus în lotul FCSB-ului
ACUM 6 MINUTE

Cum ar fi vrut FRF să modifice regula U21

În sezonul 2020/21, regula U21 presupunea ca echipele să aibă câte doi fotbaliști U21 pe teren, dintre care unul trebuia să joace pe toată durata partidei, în timp ce al doilea putea evolua oricât, fiind deseori schimbat încă din primele minute de joc.
Inițial, FRF și-ar fi dorit ca fiecare club să fie obligat să țină un jucător U21 pe teren timp de 45 de minute, iar pe celălalt pe tot parcursul meciului. O altă variantă pe care a propus-o Federația Română de Fotbal viza ca loturile să aibă în componență cel puțin 7 fotbaliști formați la nivel național. Niciuna dintre propuneri nu a fost acceptată de cluburile din Liga 1, care ar fi vrut să folosească un singur jucător U21.
După negocierile dintre reprezentanții echipelor și cei ai forului național, s-a ajuns la varianta care prevede utilizarea unui fotbalist U23. Modificarea regulii U21 ar putea fi adoptată în urma Adunării Generale a FRF, care este programată pe 28 iunie.
Romanian Liga I
Cum l-au convins dinamoviștii pe Deian Sorescu să rămână la echipă! Ce sumă de bani a încasat
IERI LA 08:30
Romanian Liga I
#AiNoștri | Povestea lui Ștefan Baiaram! Interviu exclusiv despre Craiova și planuri de viitor
IERI LA 12:03