După o zi de negocieri intense, șefii celor de la CFR Cluj au ajuns la un acord cu Dan Petrescu luni seară. Antrenorul urmează a semna un contract valabil 3 sezoane, prezentarea sa oficială fiind programată în cursul zilei de astăzi.
Potrivit Digi Sport, negocierile dintre cele două părți au durat mai mult din cauza condițiilor impuse de tehnicianul alături de care CFR a cucerit 3 titluri de campioană a României. Contractul a fost redactat luni, Dan Petrescu urmând a avea o clauză de reziliere mult mai mare decât cea pe care a avut-o Marius Șumudică la Cluj.
Astfel, dacă va fi demis, Petrescu va trebui să primească 600.000 de euro, dublu față de suma pe care ar trebui să o încaseze antrenorul care s-a despărțit în urmă cu doar câteva zile de CFR.
Liga
Barcelona l-a transferat pe cel mai talentat puști din Turcia! Cine este noua speranță a catalanilor
ACUM 13 ORE
Mai mult, noul tehnician al campioanei României ar fi cerut realizarea a 4 transferuri până la finalul perioadei de mercato, avându-i pe listă pe 3 dintre foștii săi elevi de la Cluj, Mihai Bordeianu, Emmanuel Culio și Damjan Djokovic.

9 jucători de la CFR, pe lista neagră a lui Dan Petrescu

Chiar dacă va prelua echipa în plin campionat, Dan Petrescu este hotărât să renunțe la mai mulți jucători. La negocieri s-a discutat și despre aducerea unor fotbaliști până la încheierea perioadei de transferuri, astfel că noul antrenor își permite să se descotorosească de cei despre care crede că nu îl vor ajuta în noul mandat.
După ce Fofana, Tahiri și Meleke ar fi fost deja anunțați că antrenorul nu se va baza pe ei, nefiind doriți nici măcar la antrenamente, se pare că Dan Petrescu are de gând să-i lase în afara lotului și pe Figueiredo, Latovlevici, Păun, Hoban, Butean și Chipciu. Acesta din urmă a mers astăzi la stadion pentru a se întâlni cu oficialii CFR-ului, dorindu-și să afle ce planuri au cu el după ce a fost lăsat în afara lotului pentru meciul cu FCSB.
Romanian Liga I
Dan Petrescu, discurs dur la adresa arbitrajului, după victoria CFR-ului cu CSU Craiova
20/09/2021 LA 20:51
Romanian Liga I
CFR Cluj, prima victorie după revenirea lui Petrescu! O fază fixă a decis derby-ul cu CSU Craiova
20/09/2021 LA 19:53