Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Denis Alibec s-a întors în SuperLigă! A semnat cu Farul Constanța un contract valabil un an

Bianca Dumitru

Actualizat 14/07/2022 la 13:59 GMT+3

Denis Alibec este aproape de revenirea în SuperLigă. Fotbalistul ar putea semna cu Farul Constanța, echipă care are nevoie de un atacant după ce l-a transferat pe Jefte Betancor la CFR Cluj.

Denis Alibec

Credit imagine: Getty Images

UPDATE | Denis Alibec este noul jucător al celor de la Farul Constanța. Atacantul a semnat un contract valabil un sezon, cu opțiune de prelungire pentru încă un an.

Denis Alibec s-ar putea întoarce în această vară în SuperLigă. Potrivit GSP, atacantul de 31 de ani este, în această perioadă, în negocieri cu cei de la Farul Constanța.
Conform sursei citate, oficialii echipei lui Gică Hagi au pregătit o ofertă foarte atractivă pentru fotbalistul care a mai jucat în tricoul constănțenilor în sezonul 2012/13.
Alibec este așteptat la Farul, mai ales că formația alb-albastră s-a despărțit în această vară de golgheterul din stagiunea precedentă, Jefte Betancor, care a fost transferat la CFR Cluj.
În prima jumătate a acestui an, Denis Alibec a jucat, sub formă de împrumut la Atromitos, pentru care a adunat 13 apariții, reușind două goluri și o pasă decisivă.
Atacantul român, care are o cotă de piață de 700.000 de euro, a evoluat de-a lungul carierei la FCSB, Farul Constanța, Inter, KV Mechelen, Bologna, Astra, Atromitos și Kayserispor.
Citește și:

Denis Alibec vrea să se facă antrenor

Denis Alibec a vorbit, la sfârșitul lunii iunie, despre viitorul său. Atacantul de 31 de ani a dezvăluit, în cadrul unui interviu pentru FRF TV, că nu știe încă unde va juca în următorul sezon.
El mai are încă un an de contract cu Kayserispor, echipă la care s-a întors la începutul lunii iulie, după ce i-a expirat împrumutul la Atromitos, unde a spus că s-a simțit foarte bine, acomodându-se rapid în campionatul Greciei.
"A fost o experiență foarte bună pentru mine, sunt numai jucători cu calitate acolo, se joacă mult pe atac și cred că mi-a prins bine perioada asta.
Deocamdată nu știu nimic (n.r. referitor la următoarea sa destinație). Trebuie să îmi rezolv contractul cu cei de la Kayseri și apoi voi vedea. Eu aș vrea să joc mult, depinde cât mă țin picioarele", a declarat Alibec, care a mărturisit și că, după încheierea carierei de fotbalist, și-ar dori să se apuce de antrenorat.
"Aș vrea să fiu antrenor, dar încă nu m-am apucat de școală. Cred că o să mă apuc în curând pentru că pasionează. Am lucrat cu foarte mulți antrenori și cred că am învățat destule", a spus atacantul.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo