Cele două echipe și-au împărțit ocaziile pe toată durata partidei. Oaspeții au avut prima ratare a meciului, în minutul 3, când Golofca a șutat din interiorul careului, dar Eșanu a respins mingea.
După doar două minute, Filip a scăpat singur cu portarul covăsnenilor, dar nu a apucat să șuteze pentru că a căzut în careu și a cerut lovitură de la 11 metri. Arbitrul nu a arătat punctul cu var, ba dimpotrivă, jucătorul lui Dinamo a văzut cartonașul galben pentru simulare.
În minutul 21, Golofca a avut o nouă ocazie de a deschide scorul, însă mingea șutată de el din afara careului a trecut puțin pe lângă poarta dinamoviștilor. Înainte de minutul 30, gazdele au ratat și ele o șansă importantă de a marca. Irobiso a trimis un șut la poarta lui Niczuly, care a respins balonul. Jonathan Rodriguez a interceptat mingea la 12 metri de poartă și a șutat, însă nu a nimerit spațiul porții.
Romanian Liga I
Dinamoviștii, concentrați pe barajul cu Universitatea Cluj! "E singurul lucru care ne preocupă"
ACUM 19 ORE
Până la pauză, Răuță a ratat și el, șutând de la distanță peste poarta celor de la Sepsi. După reluarea partidei, Păun a avut prima ocazie, în minutul 47, când a primit balonul în interiorul careului, dar l-a trimis pe lângă bară.
Citește și:
În minutul 56, oaspeții ar fi putut deschide scorul după o lovitură de la colțul terenului, însă mingea s-a lovit de Tudorie și a ieșit în afara terenului.
Ulterior, în minutul 78, dinamoviștii au irosit o șansă uriașă de a înscrie, schimbul de pase dintre Matei și Morar fiind blocat de covăsneni, care au respins mingea.
Ultima ocazie a partidei le-a aparținut celor de la Sepsi, prin Tudorie, care a trimis balonul cu capul puțin pe lângă poartă, în minutul 83.
În urma acestui rezultat, Dinamo a ajuns la 10 puncte, fiind în continuare pe locul 8 în clasamentul play-out-ului Ligii 1, în timp ce Sepsi Sf. Gheorghe are 24 de puncte și ocupă a treia poziție.
În următoarea etapă, echipa lui Dusan Uhrin va juca pe terenul Chindiei Târgoviște, în timp ce covăsnenii vor primi vizita celor de la Academica Clinceni.
Romanian Liga I
Iuliu Mureșan va pleca de la Dinamo la finalul sezonului! Se știe deja cine va fi președinte
ACUM O ZI
Romanian Liga I
Final în play-off-ul Ligii 2! Petrolul și Hermannstadt revin în Liga 1, U Cluj și Chiajna, la baraj
15/05/2022 LA 15:02