Eurosport
După Torje, Farul Constanța a mai luat un jucător de la Dinamo! Ultimele transferuri anunțate
De
Publicat 10/06/2022 la 17:42 GMT+3
Farul Constanța a mai făcut astăzi două transferuri pentru sezonul 2022/23. Echipa lui Gică Hagi s-a înțeles cu doi foști jucători de la Dinamo și Gaz Metan Mediaș.
Gică Hagi
Credit imagine: Facebook
Oficialii celor de la Farul Constanța au anunțat astăzi cele mai noi transferuri pe care le-au făcut pentru sezonul 2022/23. Echipa de la malul mării s-a înțeles cu Alexandru Buzbuchi, care a evoluat cel mai recent la Gaz Metan Mediaș, și cu Vlad Morar, fotbalist care a retrogradat cu Dinamo în Liga 2.
Acesta din urmă a fost marcatorul singurului gol al "câinilor roșii" în dubla cu Universitatea Cluj de la barajul de menținere / promovare în Liga 1.
"Farul Constanța a încheiat astăzi contracte pentru următorii doi ani cu jucătorii Alexandru Buzbuchi și Vlad Morar. În vârstă de 28 de ani, Alexandru Buzbuchi este născut la Constanța, este un portar format la Academia Gheorghe Hagi, iar ultima oară a evoluat pentru Gaz Metan Mediaș.
Născut la Crișeni (județul Sălaj), Vlad Morar are tot 28 de ani, este atacant central, iar în carieră a mai jucat pentru Petrolul Ploiești, Universitatea Cluj, Beitar Ietusalim (Israel), Rapid București, ASA Tg. Mureș, Viitorul Constanța, Panetolikos (Grecia), FC Voluntari, UTA Arad, Gaz Metan Mediaș și în ultima parte a acestui sezon la Dinamo. Ambii vor fi prezenți la primul antrenament programat pe 16 iunie", au notat constănțenii pe site-ul oficial.
Citește și:
Gabriel Torje, primul dinamovist transferat de Farul
Farul Constanța l-a mai transferat la începutul acestei luni și pe Gabriel Torje, care s-a despărțit și el de Dinamo deși avea contract până în 2023, dar a ajuns la un acord pentru rezilierea înțelegerii.
Torje s-a înțeles cu constănțenii pentru un contract valabil doi ani, Gheorghe Hagi având încredere că-l poate readuce pe jucător la un nivel decent. "Regele" a fost cel care l-a descoperit pe Torje și l-a lansat în fotbalul important, la Poli Timișoara.
Hagi este recunoscut ca un revitalizator de talente, cazurile lui Alibec, Eric de Oliveira, Gabi Iancu sau chiar Ianis Hagi fiind cunoscute, astfel că și Torje poate avea același parcurs sub îndrumarea managerului de la Farul.
Transferul la Farul reprezintă probabil ultima șansă pentru Torje de a-și relansa cariera. Cândva o mare speranță a fotbalului românesc (a fost ales jucătorul anului în 2011), micuțul atacant lateral a dezamăgit după ce a plecat în străinătate. Udinese, Granada, Espanyol, Konyaspor, Osmanlispor, Akhmat Grozny, Karabukspor, Sivasspor, AE Larissa și Bandirmaspor sunt echipele pe la care s-a perindat în carieră, dar parcă nicăieri nu a mai jucat la adevăratul său potențial.
Gabriel Torje a fost multă vreme unul dintre oamenii de bază ai echipei naționale, pentru care a adunat 57 de selecții și 12 goluri între 2010 și 2017.
Promo
Promo