Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

FCSB și-a anunțat oficial noul transfer! "Știu unde am venit, e un pas important în cariera mea"

Andrei Bobeica

Actualizat 23/07/2021 la 18:54 GMT+3

FCSB a transferat astăzi un nou atacant. După ce Ondrasek a fost criticat la primele minute în tricoul roș-albastru, conducerea FCSB-ului s-a înțeles cu un jucător care i-a refuzat în urmă cu o lună de zile.

Sepsi vs. FCSB

Credit imagine: facebook

UPDATE
FCSB a anunțat oficial transferul noului său atacant.
"FCSB anunță transferul lui Andrei Dumiter, care a evoluat, până acum, pentru Sepsi OSK .
Atacantul în vârstă de 22 de ani va purta tricoul cu numărul 28.
Clubul nostru îi urează Bun Venit și să aibă parte de cât mai multe succese în tricoul roș-albastru!
Andrei Dumiter este un atacant născut la 10 aprilie 1999, în Timișoara. Acesta a evoluat, la nivel de copii și juniori, pentru Nova Mama Mia Becicherecu Mic, LPS Banatul și Ripensia Timișoara, la ultima evoluând în 61 de partide de Liga 2, în care a marcat 21 de goluri. A urmat transferul la Sepsi OSK din vara lui 2019, club care l-a împrumutat, pentru o jumătate de sezon, la Chindia Târgoviște. În ianuarie 2020 a revenit în lotul covăsnenilor, pentru care a adunat 16 partide și două goluri. ", a scris FCSB în comunicat.

Prima declarație a lui Dumiter ca jucător al FCSB-ului

"Transferul la FCSB este un pas important în cariera mea și o oportunitate foarte bună de a demonstra că sunt un jucător care își dorește performanță. Știu unde am venit, mi-am dorit mereu să joc la un club atât de important și nu am de gând să mă mulțumesc doar cu atât", a spus atacantul pentru site-ul clubului.
Știrea inițială
FCSB s-a înțeles cu Sepsi pentru atacantul Andrei Dumiter, lucru confirmat de conducerea bucureștenilor pentru GSP.ro.

Andrei Dumiter, transferat la FCSB

FCSB a reușit să-l transfere pe fotbalistul pentru care a negociat și în urmă cu o luna de zile. Atunci, Dumiter a refuzat să vină la FCSB.
Sursa citată anunță că FCSB va plăti 350 000 pentru Dumiter, dar Sepsi păstrează și un procent de 20% dintr-un viitor transfer.
"Ne-am înțeles repede (n.r. cu FCSB). A avut încredere în noi, a văzut de prima dată că la Sepsi oamenii sunt corecți. Credem că afacerea se va concretiza curând", a declarat Cornel Șfaițer, managerul general de la Sepsi, pentru GSP.
Andrei Dumiter (22 de ani) a fost adus liber de contract în 2019 de la Ripensia, după care a fost împrumutat la Chindia, de la care a revenit la începutul lui 2020.
Sezonul trecut, Andrei Dumiter a jucat 9 meciuri pentru Sepsi, a marcat un gol și a oferit 2 assist-uri. Tânărul atacant este evaluat de Transfermarkt la 100 000 de euro. Dumiter are 3 meciuri și pentru naționala U18 a României.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo