Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

FCSB se pregătește pentru următorul sezon! Ce fotbalist se va alătura lotului roș-albaștrilor în această vară

Bianca Dumitru

Publicat 16/05/2022 la 10:52 GMT+3

FCSB a pierdut încă o dată titlul de campioană a României, CFR Cluj profitând de pasul greșit pe care roș-albaștrii l-au făcut în duelul cu FC Voluntari. Șefii clubului vor să întărească lotul înainte de noul sezon, anunțând deja cine este primul jucător care se va alătura echipei.

Vinicius (FCSB)

Credit imagine: facebook

FCSB a ratat încă o dată șansa de a deveni campioană a României. Roș-albaștrii nu au obținut decât o remiză în meciul cu FC Voluntari din penultima etapă a play-off-ului, iar CFR Cluj a profitat de acest rezultat și, după ce a învins-o pe Universitatea Craiova, și-a adjudecat cel de-al cincilea titlu consecutiv.
După meciul de duminică seară, conducerea celor de la FCSB a anunțat cine este primul jucător care se va alătura echipei pentru sezonul următor, în care vicecampioana României va juca în Conference League.
Astfel, potrivit oficialilor, Alexandru Pantea va reveni în această vară la FCSB și va rămâne în lotul roș-albaștrilor, după ce în stagiunea 2021/22 a fost împrumutat la FC Hermannstadt.
Fundașul de doar 18 ani a avut prestații foarte bune la Sibiu, echipă cu care a reușit să promoveze direct în Liga 1 la capătul play-off-ului Ligii secunde. Șefii FCSB-ului își doresc să-l păstreze în lot.
Pantea a ajuns pentru prima dată în echipa de seniori a vicecampioanei României la începutul anului 2020, adunând 11 partide în tricoul roș-albastru. Împrumutat la Hermannstadt pentru a avea mai multe meciuri în picioare, fotbalistul cotat de site-ul transfermarkt.com la 250.000 de euro a reușit două pase decisive în 30 de apariții pe teren.
Citește și:

Ce jucători de la FCSB au atras atenția în acest sezon

Pe lista jucătorilor de la FCSB care sunt doriți de echipe din Europa se remarcă Octavian Popescu, care este la mare căutare după un sezon excelent în Liga 1. Mijlocaşul de 19 ani este urmărit îndeaproape de două cluburi din Turcia.
Potrivit cotidianului fanatik.com.tr, reprezentanții celor de la Beșiktaș și Galatasaray au participat la mai multe meciuri jucate de roș-albaștri în acest sezon și au rămas impresionați de talentatul internațional român.
Ambele formații din Istanbul intenționează să vină cu o ofertă în vară pentru Octavian Popescu, fotbalist care a marcat 9 goluri și a dat 4 pase decisive în actuala stagiune.
"Beșiktaș și Galatasaray au început să lucreze pentru a-și consolida lotul, după ce sezonul în curs a fost mult sub așteptări. Cele două îl urmăresc pe tânărul star al FCSB, Octavian Popescu. Mai mulți reprezentanți ai lui Beșiktaș și Galatasaray au mers la București pentru a-l urmări pe tânărul jucător și pentru a se informa, iar rapoartele primite de staff-urile tehnice au fost extrem de pozitive", au scris jurnaliștii turci.
În plus, și Darius Olaru, Ianis Stoica și Florin Tănase le-ar fi atras atenția unor cluburi din Europa, însă rămâne de văzut dacă aceste echipe vor face vreo ofertă pe placul conducerii roș-albaștrilor.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo