Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Fotbalul închis doboară recorduri? Analiza parcursului lui Dan Petrescu în Liga 1. Prin ce se remarcă

Eurosport
DeEurosport

Publicat 16/04/2022 la 11:19 GMT+3

Fiind un adept al stilului de joc defensiv, asumându-și public în nenumărate rânduri că e mai importantă o victorie urâtă decât un egal sau o înfrângere spectaculoasă, Dan Petrescu este cel mai bun antrenor din campionat când vine vorba de eficacitatea formațiilor pe care le conduce, în ciuda faptului că este un manager contestat.

Dan Petrescu, tehnicianul lui CFR Cluj

Credit imagine: Eurosport

Articol scris de Tibi Munteanu
CFR Cluj este în fața unui meci care poate fi decisiv în cursa pentru câștigarea campionatului. O victorie sau chiar un rezultat de egalitate în fața celor de la FCSB îi poate aduce pe ardeleni în "pole position" pentru cel de-al 5-lea titlu consecutiv, cu 5 etape rămase de disputat.
Ar fi, totodată, al cincilea trofeu al Ligii 1 pe care Dan Petrescu și l-ar trece în palmares, precedentele fiind câștigate cu Unirea Urziceni, în sezonul 2008/09, și cu actuala sa echipă, pe parcursul a 3 ani consecutivi, din 2018 și până în 2020.
De fiecare dată când a luat titlul, "Bursucul" a obținut o medie impresionantă de puncte cu formația sa. Situația din actualul sezon este exemplul cel mai elocvent că CFR Cluj se îndreaptă cu pași siguri către al optulea titlu de campioană a României din istorie, fiind cu adevărat "Campioana provinciei", după ce anul trecut a doborât recordul celor de la UTA Arad de 6 titluri.
În sezonul regular, CFR are o medie de 2,53 puncte obținute per meci, fiind cea mai bună din istoria recentă a Ligii 1, cu 24 de victorii, 4 remize și doar două înfrângeri. Sub comanda fostului internațional român, care a preluat echipa începând cu etapa a opta a campionatului intern, clujenii au obținut o medie de 2,39 puncte/meci în toate competițiile.
Aceasta este cea mai bună performanță pe care Dan Petrescu a obținut-o cu oricare dintre echipele pe care le-a antrenat în cariera sa, având un coeficient asemănător și la Wisla Cracovia (2,38 puncte/meci), în sezonul 2005/06, însă în doar 13 partide.
Per total, luând în considerare și cele 4 etape ce s-au scurs deja din play-off-ul Ligii 1, Petrescu are în cele 27 de partide din campionat 19 succese, 5 remize și 3 meciuri pierdute, totalizând 62 de puncte, adică o medie de 2,30 puncte/meci, cea mai bună performanță a sa de până acum pentru Liga 1.
În precedentele campanii cu Dan Petrescu pe banca tehnică, CFR Cluj a obținut:
  • în sezonul 2020/21 – 21 puncte în 11 confruntări (1,91 puncte/meci);
  • în sezonul 2019/20 – 75 puncte în 36 partide (2,08 puncte/meci);
  • în sezonul 2018/19 – 17 puncte în 8 jocuri (2,13 puncte/meci);
  • în sezonul 2017/18 – 79 puncte în 36 meciuri (2,19 puncte/meci).
Cum se va termina meciul dintre CFR Cluj și FCSB?
Citește și:

Dan Petrescu, cel mai eficient antrenor din istoria recentă a Ligii 1?

Se pare că da, Dan Petrescu este cel mai eficient antrenor din istoria recentă a campionatului României. În secolul actual, nicio formație care a ieșit campioană nu a obținut mai multe puncte decât CFR Cluj în sezonul curent, 83 (76 în sezonul regular + 7 până în prezent în play-off), iar, până în acest moment, sunt doar doi antrenori care au avut o eficacitate mai bună.
Este vorba despre Ioan Andone, în sezonul 2003/04 la Dinamo (2,33), și Laurențiu Reghecampf, în sezonul 2012/13 la Steaua (2,32), însă "Bursucul" îi poate depăși la finalul sezonului.
Așadar, în mod normal, clujenilor n-ar trebui să le scape campionatul din mână, dar cum fotbalul nu reprezintă doar statistică, iar matematica încă dă speranțe trupei lui Toni Petrea, rămâne de văzut ce se va întâmpla până la final.
Cert e că meciul de duminică din Gruia va fi unul extrem de important în soarta câștigătoarei Ligii 1 din sezonul 2021/22 și am putea vedea un nou triumf al lui Dan Petrescu în fața lui Toni Petrea.
Aceasta va fi a treia confruntare directă între cei doi, prima având loc în iulie 2020, când CFR Cluj a învins cu 2-0, iar a doua disputându-se în ianuarie 2022, când am avut parte de un thriller cu 6 goluri, scor 3-3.
Meciul dintre CFR Cluj și FCSB, din a cincea etapă a play-off-ului Ligii 1, este programat duminică, de la ora 20:30.
Turneul ATP de la Monte Carlo e în direct, în fiecare zi, pe Eurosport 2 și Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo