Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Fundașul adus recent de Dinamo, OUT de la meciul cu Craiova! Când ar putea debuta Andre Pinto

Bianca Dumitru

Actualizat 24/09/2021 la 20:17 GMT+3

Dinamo l-a transferat în această săptămână pe fundașul Andre Pinto. Portughezul nu își poate face deocamdată apariția în tricoul 'câinilor roșii', cel mai probabil urmând a debuta abia la jumătatea lunii octombrie.

Dinamo

Credit imagine: Instagram

Dinamo are 6 înfrângeri consecutive în Liga 1 și ocupă penultimul loc în clasament, cu doar 6 puncte, după primele 9 etape ale sezonului. În speranța că se vor întări în plan defensiv, la începutul acestei săptămâni, oficialii din Ștefan cel Mare au ajuns la un acord cu fundașul Andre Pinto. Portughezul, trecut pe la Braga și Sporting Lisabona, nu va putea ajuta, însă, echipa prea curând.
Potrivit GSP, fotbalistul, care era liber de contract de la începutul lunii iulie, nu este pus la punct cu pregătirea fizică, având nevoie de circa două săptămâni pentru a fi apt de joc. În aceste condiții, Pinto ar urma să rateze atât meciul cu Universitatea Craiova, programat luni, de la ora 21:00, cât și partida cu UTA Arad, care va avea loc pe 2 octombrie, de la ora 16:30.
Astfel, primul meci în care staff-ul tehnic al lui Dinamo s-ar putea baza pe Andre Pinto este cel cu Gaz Metan Mediaș, care se va juca, la jumătatea lunii octombrie, după pauza competițională cauzată de partidele echipelor naționale din preliminariile Cupei Mondiale din 2022.

Dario Bonetti ar putea continua la Dinamo

Deși sunt în căutări avansate pentru un antrenor care să pună capăt interimatului lui Sorin Colceag, dinamoviștii și-ar putea continua colaborarea cu Dario Bonetti.
Italianul, care a bifat 5 înfrângeri la rând pe banca tehnică a lui Dinamo, este acum în Italia, după ce a fost despitat pozitiv cu Covid-19, dar se pare că ar putea continua pe banca tehnică a "câinilor", pentru că încă se află sub contract cu Dinamo, iar echipa nu-și permite să-i plătească daune pentru o posibilă demitere.
"Dario Bonetti este în continuare în izolare, nu există noutăți. Din ce am înțeles, el vrea să se întoarcă aici. Dacă va alege să revină la echipă, el va rămâne antrenorul lui Dinamo, pentru că se află sub contract cu noi. Deocamdată echipa este condusă de domnul Colceag. Dacă Dario Bonetti va alege să semneze rezilierea contractului, atunci se va despărți de Dinamo. Dacă nu va semna rezilierea, el va rămâne antrenorul echipei", a spus Iuliu Mureșan, potrivit Digi Sport.
Program meciuri Premier League etapa 6, Eurosport
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo