Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Gică Hagi, vehement după înfrângerea cu FCSB! "Trebuia să îi schimb pe toți! Toți au jucat prost"

Bianca Dumitru

Publicat 26/04/2022 la 07:22 GMT+3

Farul Constanța a fost învinsă cu scorul de 0-4, pe teren propriu, de FCSB, în primul meci din returul play-off-ului Ligii 1. La finalul partidei, Gică Hagi și-a criticat echipa, punctând că nu a fost mulțumit de prestația jucătorilor săi pe care și-ar fi dorit să îi poată schimba.

Gică Hagi (Farul Constanța)

Credit imagine: facebook

Farul Constanța a pierdut cu scorul de 0-4 meciul disputat pe teren propriu, în fața celor de la FCSB, în a șasea etapă a play-off-ului Ligii 1. Golurile victoriei au fost reușite de Tănase, care a reușit un hat-trick, și Olaru.
La finalul partidei, antrenorul constănțenilor s-a arătat supărat de prestația jucătorilor săi. Gică Hagi i-a certat pe fotbaliști, spunând că i-ar fi plăcut să îi poată schimba pe toți pentru că niciunul nu a jucat așa cum și-ar fi dorit.
În plus, tehnicianul a declarat că este dezamăgit de faptul că echipa sa a încasat 7 goluri în ultimele două meciuri și a punctat că cei de la Farul mai au încă mult de muncă până când vor putea obține rezultate importante.
"Sunt două meciuri acasă care ne-au arătat o realitate pe care trebuie să o vedem. Mai avem mult de muncit pentru a produce rezultate și performanțe. Din păcate, să iei 7 goluri în două meciuri acasă este foarte mult. Rămân cu aceste lucruri, chiar dacă am făcut și partide bune în acest sezon.
Din păcate, dintr-o apărare sigură am arătat slăbiciuni la aceste partide. E clar că trebuie să tăcem din gură și să găsim soluții. E umilitor pentru toți, nu doar pentru mine. Vă duc în vestiar și o să vedeți asta. E o realitate care e și trebuie să o privim ca atare.
Trebuie să mergem pe drumul nostru, care trebuie să fie altfel, în care facem performanță. Am arătat că știm să facem fotbal și chiar foarte bine, dar asta este acum. Nu vorbesc doar de apărare, ci de echipa întreagă.
Trebuia să-i schimb pe toți, dar nu puteam. Pe Dussaut l-am schimbat pentru că nu a evoluat bine, nu pentru că avea galben. Dar nu doar el a fost slab, toți au jucat prost. Nu poți să te gândești doar la atac, trebuie să te concentrezi altfel", a declarat Gheorghe Hagi.
Citește și:

CAMPIOANA ROMÂNIEI SE POATE DECIDE ÎN ULTIMA ETAPĂ

Cu 4 etape înainte de finalul sezonului, CFR Cluj are 48 de puncte, fiind pe primul loc al clasamentului Ligii 1, în timp ce FCSB ocupă a doua poziție, cu 46 de puncte, iar Universitatea Craiova completează podiumul, cu 42 de puncte.
Până la returul cu FCSB din ultima rundă, echipa lui Dan Petrescu le va mai înfrunta pe Farul Constanța (acasă), FC Argeș (în deplasare) și Universitatea Craiova (acasă).
De cealaltă parte, roș-albaștrii vor juca împotriva celor de la FC Argeș (acasă), Universitatea Craiova (în deplasare) și FC Voluntari (în deplasare).
Ultima etapă a sezonului 2021/22 din Liga 1 se va desfășura în weekend-ul 21-22 mai.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo