Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Încă un stadion-bijuterie în România! Când ar putea fi inaugurată noua arenă a celor de la Farul Constanța

Bianca Dumitru

Publicat 26/05/2022 la 13:17 GMT+3

Farul Constanța ar putea evolua, începând din 2024, pe o arenă nouă. Gică Hagi a anunțat stadiul în care se află lucrările la proiectul noului stadion de la Constanța, care ar urma să fie construit pe locul vechii arene.

Stadion Farul Constanța

Credit imagine: facebook

Farul Constanța ar putea avea, începând din 2024, o nouă "casă". Echipa lui Gică Hagi, care evoluează în prezent pe stadionul din Ovidiu, va beneficia de o nouă arenă modernă, care va fi construită pe locul fostului stadion din Constanța.
Potrivit unui anunț făcut de Gică Hagi, proiectul este foarte aproape de a ajunge la faza implementării, iar dacă lucrurile vor decurge conform planului, noua arenă ar urma să fie gata în 2024.
"Suntem cu autoritățile aproape, vrem să facem un stadion, dar suntem un club 100% privat. Stăm bine și la Academie, avem sponsorizări foarte multe, avem și cea mai mare firmă din România la noi pe piept, firmă care ne susține copiii.
Din punctul meu de vedere, cred că în 2024 se poate finaliza stadionul, dacă se dorește. Toată lumea își dorește stadionul. Trebuie să vină o aprobare de la București și se pare că lucrurile sunt în regulă. Cred că în 2024, în vară, putem să jucăm pe noul stadion", a declarat Gică Hagi la Digi Sport.
Primăria Municipiului Constanța a anunțat încă de la finalul anului 2021 că are în plan ridicarea unui complex sportiv, care include un stadion de fotbal cu o capacitate de 15.000 de locuri, un teren de antrenament, două arene de tenis și 4 terenuri de antrenament, dar și un centru administrativ, cu locuri de cazare, spații de pregătire și de recuperare pentru sportivi. Proiectul are o valoare de peste 100 de milioane de euro.
Citește și:

Stadion modern și la Târgoviște

În România se va construi un nou stadion modern și la Târgoviște, unde vor fi investite peste 65 de milioane de euro pentru arena de 12.000 de locuri.
Guvernul României a aprobat la începutul lunii aprilie construirea unui stadion cu 12.012 locuri la Târgoviște în valoare de 323.732.000 lei, aproximativ 65,47 milioane de euro, a informat Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA).
"Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru construirea unui stadion în municipiul Târgoviște (jud. Dâmbovița). Stadionul va beneficia de o finanțare de 323.732.000 lei, asigurată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației", se arată într-un comunicat publicat pe pagina oficială de Facebook a MDLPA.
Arena va fi construită pe o suprafață de 69.559 mp și va avea o capacitate de 12.012 locuri în tribune acoperite, dintre care 254 locuri VIP, 92 locuri pentru mass-media și 68 locuri destinate persoanelor cu dizabilități. În cadrul ansamblului vor fi amenajate și un teren de antrenament, o parcare publică supraterană, iar, pentru producerea energiei electrice, vor fi instalate sisteme solare.
Ultimele trei stadioane construite în România au fost Steaua, Arcul de Triumf și Rapid, ele fiind ridicate cu ocazia organizării la București a Campionatului European de fotbal EURO 2020. Stadionul Steaua (capacitate de 31.254 locuri) a costat la finalizarea lucrărilor aproximativ 81 de milioane de euro, Arcul de Triumf (capacitate 8.155 locuri) - 28,5 milioane euro, iar Rapid (capacitate 14.050 locuri) - 37,5 milioane de euro.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo