Articol scris de Andrei Bobeică
Echipa antrenată de Gigi Mulțescu, aflat la primul meci pe bancă de la revenirea în Ștefan cel Mare, are doar 2 puncte strânse în ultimele 8 etape.
"Am fost la o echipă care a dat faliment, Ceahlaul, dar indisciplină ca la Dinamo eu n-am întâlnit.
Romanian Liga I
Dinamo are un nou administrator special! Cine e favorit acum să fie numit antrenor
20/07/2022 LA 15:05
Am avut 2-3 perioade mai bune în joc, dar apoi am dat în spate și indisciplina la acel corner... ne-au dat gol și după n-am reușit să mai producem absolut nimic. Indisciplina din teren întrece orice limită, așa ceva nu se poate din punctul meu de vedere. Dacă nu ne revenim, nu putem sa bătem pe absolut nimeni.", a declarat Achim la finalul meciului, pentru Telekomsport.

DINAMO NU MARCHEAZĂ CONTRA CELEI MAI SLABE APĂRĂRI DIN LIGA 1

La primul meci pe bancă, de la revenirea în Ștefan cel Mare, Gigi Mulțescu nu a reușit să-și impulsioneze destul elevii.
Prima repriză a fost destul de echilibrată și fără mari ocazii la cele două porți. Poli a cerut un penalty, la un henț, după o lovitură liberă, în minutul 37, dar arbitrul a lăsat jocul să continuie.
În repriza a doua, în minutul 60, moldovenii au scăpat pe contraatac, Calcan i-a pasat decisiv lui Duranovic, iar Eșanu nu a putut să mai facă nimic pentru a împiedica mingea să intre în poartă.
Dinamo nu a reușit să marcheze în poarta moldovenilor, chiar dacă a întâlnit de departe cea mai slabă apărare din campionat. Poli a primit până acum 61 de goluri.

DINAMO, PE LOC DE BARAJ

După această partidă, Dinamo rămâne pe locul 14, loc de baraj, cu doar 27 de puncte în 28 de partide. Chiar dacă a obținut victoria, Poli este în continuare ultima, cu 19 puncte.
Romanian Liga I
FC Hermannstadt l-a transferat pe primul jucător mexican din istoria campionatului României
20/07/2022 LA 13:45
Romanian Liga I
Florin Tănase nu mai e dorit la FCSB! Fotbalistul, aproape de un transfer în China. Unde e așteptat
20/07/2022 LA 12:38