Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Care sunt principalele câștiguri ale FCSB-ului după victoria cu Dinamo: "Doar împreună putem crește!"

Bianca Dumitru

Actualizat 13/09/2021 la 12:33 GMT+3

FCSB a obținut o victorie importantă în a opta etapă a Ligii 1, trecând cu 6-0 de Dinamo. Astăzi, Edi Iordănescu a postat un mesaj pe contul său de Facebook, punctând cele mai importante câștiguri ale echipei sale după meciul de pe Arena Națională.

Edi Iordănescu, antrenorul celor de la FCSB

Credit imagine: facebook

FCSB a învins-o fără drept de apel pe Dinamo, scor 6-0, golurile fiind marcate de Claudiu Keșeru, Octavian Popescu, Vinicius, Andrei Cordea, Valentin Gheorghe și Ricardo Grigore, care a înscris în propria poartă.
În această dimineață, antrenorul roș-albaștrilor a reacționat, postând un mesaj pe contul său de Facebook. Edi Iordănescu a ținut să puncteze cele mai importante câștiguri obținute de echipa sa în urma victoriei din a opta etapă a Ligii 1, precizând că lupta trebuie să continue în același ritm.
"Un moment important pentru noi, dar rămâne doar un moment. Sâmbătă, la Craiova, jocul va începe de la 0-0 și nimic nu ne garantează că vom avea succes acolo. Trebuie să 'facem' săptămâna așa cum trebuie. Cu toate astea, văd 3 câștiguri esențiale după jocul de aseară:
1. Suporterii!! Le mulțumesc din suflet pentru că au venit alături și pentru modul cum au susținut echipa. Aveau și ei nevoie de o astfel de bucurie și doar printr-o conexiune totală echipă-suporteri, putem crește și putem performa. ÎMPREUNĂ.
2. Moral!! E o victorie de moral, dar avem un drum foarte greu în față și în momentele mai grele trebuie să rămânem uniți. Mai ales la greu. Dar echipa avea nevoie de un astfel de moment și îmi doresc să transformăm acest moment într-o fundație stabilă.
3. Patronul!! Îi mulțumesc public pentru suport, pentru încredere, pentru că se ține de tot ce mi-a promis, pentru că e lângă echipă, pentru că ne ajută și pentru că ne și INSPIRĂ!! Fără patron lângă noi, nu o să o scoatem la capăt. Știe tot ce se întâmplă la echipă, oră de oră, minut de minut, și asta este un lucru firesc. Dar atitudinea dânsului este exemplară și echipa simte asta", a fost mesajul postat de Edi Iordănescu.

"Scorul e pentru suporteri"

La finalul partidei dintre FCSB și Dinamo, tehnicianul roș-albaștrilor a analizat prestația elevilor săi, declarând că echipa a început să arate o atitudine potrivită pentru lupta la titlu.
"Nu mă așteptam la acest scor. Mă bucură faptul că echipa a avut o atitudine foarte bună. Este ceva ce echipa a pierdut și încercăm să reconstruim, spiritul. Încercăm să regăsim spiritul și pentru asta avem nevoie de suporteri. E important să accelerăm procesul, pentru că sunt multe puncte de recuperat. Au fost foarte multe elemente pozitive.
Scorul este pentru suporteri, punctele sunt pentru echipă, ele erau cele mai importante pentru noi. Băieții au scris o pagină frumoasă din istoria acestui derby. Am încercat de la început să avem mingea, să avem inițiativa. E o seară frumoasă și încercăm din acest joc să construim o fundație pentru ce urmează.
Mă bucur că au marcat Keșeru și Gheorghe la debut, mă bucur că am marcat șase goluri prin șase jucători diferiți. Aveam nevoie. Trebuie să-l recâștigăm și pe Budescu și să recuperăm jucătorii accidentați, pentru că am nevoie de toți băieții pregătiți de luptă. Eu am căutat victoria, nu m-a interesat scorul. Jocul a fost foarte bun, un joc pozitiv, un joc creativ", a declarat Edi Iordănescu.
În acest moment, FCSB are 12 puncte, fiind la 9 puncte de CFR Cluj. În următoarea etapă a Ligii 1, roș-albaștrii se vor duela cu FC U Craiova, sâmbătă, 18 septembrie, de la ora 20:00.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo