Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Modificare importantă în regulamentul barajului pentru Liga 1! Cum se va face departajarea

Bianca Dumitru

Publicat 04/05/2022 la 09:59 GMT+3

Pentru a rămâne și în sezonul următor în Liga 1, Dinamo va trece printr-un baraj în care va înfrunta echipa care ocupă locul 3 în clasamentul Ligii 2. Înaintea meciurilor, FRF a introdus o regulă nouă pentru baraj.

Dinamo - FC U Craiova. Sursa: Agerpres

Credit imagine: facebook

La finalul acestei luni, Dinamo va juca la barajul de menținere / promovare în Liga 1. Echipa lui Dusan Uhrin o va înfrunta, cel mai probabil, pe ocupanta locului 3 din clasamentul Ligii 2, poziție pe care s-ar putea afla Universitatea Cluj, Petrolul Ploiești și FC Hermannstadt.
Cu circa 3 săptămâni înaintea meciurilor, FRF a anunțat introducerea unei noi reguli pentru baraj, care vizează departajarea în cazul în care cele două echipe vor fi la egalitate după cele două meciuri.
Astfel, potrivit reprezentanților Federației Române de Fotbal, nu se va mai folosi regula dublării golurilor marcate în deplasare, ci învingătoarea va fi decisă după două reprize de prelungiri.
"Regula de departajare pe baza golului marcat în deplasare la jocurile eliminatorii desfășurate în dublă manșă a fost abrogata în ședința Comitetului Executiv din 27 iunie 2021 (urmare a deciziei similare a UEFA).
Dacă scorul va fi egal și la finalul timpului regulamentar de joc din a doua manșă, atunci vor fi două reprize de prelungiri de câte 15 minute. Dacă egalitatea va persista, atunci se vor executa lovituri de departajare", au anunțat cei de la FRF, potrivit GSP.
Meciurile de baraj se vor disputa în dublă manșă pe 22 și 29 mai.
Citește și:

"Șansele la baraj vor fi 50-50!"

Tehnicianul lui Dinamo a comentat și meciurile de baraj pe care echipa sa le va disputa pentru a rămâne în Liga 1. Dusan Uhrin a punctat că se așteaptă la un duel dificil datorită nivelului la care sunt echipele din Liga 2.
"Vom juca la baraj, va fi greu acolo, sunt echipe bune în Liga 2. Cred că la baraj șansele vor fi 50-50. Atmosfera e bună. Trebuie să aşteptăm barajul. E foarte dificil acum", a declarat Dusan Uhrin după ce echipa lui și-a irosit șansele de a scăpa de baraj.
În acest moment, "câinii roșii" au 19 puncte și sunt pe locul 14 în clasamentul Ligii 1, fiind la 4 puncte de Chindia Târgoviște, care ocupă locul 13.
În ultimele două etape din play-out-ul Ligii 1, Dinamo le va mai înfrunta pe FC Botoșani și UTA Arad.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo