Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Motivul pentru care Dinamo nu-și găsește investitori! "Lucrurile avansează greoi"

Bianca Dumitru

Publicat 25/04/2022 la 07:27 GMT+3

Dinamo are parte de un sezon dezastruos, la capătul căruia se va duela cu o echipă din Liga 2 pentru prezența în următorul sezon al Ligii 1. Pe lângă problemele din competiție, "câinii roșii" au rămas fără dreptul de a folosi actuala siglă a clubului, iar acest lucru îi ține departe pe posibilii investitori.

Steliano Filip (Dinamo)

Credit imagine: Instagram

Dinamo a avut un sezon de coșmar, fiind în prezent pe locul 14 în clasamentul Ligii 1, cu 16 puncte. Pentru echipa din Ștefan cel Mare stagiunea se va încheia cu meciurile de baraj pentru rămânerea în primul eșalon fotbalistic.
Dinamoviștii se confruntă și cu altfel de probleme, pe lângă cele de ordin sportiv. Fostul acționar Nicolae Badea a notificat clubul că nu mai poate folosi actuala siglă și a cerut daune de 1 milion de euro, iar acest lucru o afectează serios pe Dinamo.
Potrivit administratorului judiciar al "câinilor roșii", Răzvan Zăvăleanu, problema siglei îi ține departe pe posibilii investitori, cu care negocierile avansează greu din momentul în care află de toate situațiile dificile de la club.
"Am discuții permanente cu potenţialii investitori, dar nu le pot face publice. Sunt direcții în care s-a avansat, dar lucrurile se mișcă destul de greoi. Vorbim de oameni foarte serioși care vor să își facă bine temele, fiind convinși în momentul în care intră la acest club, că le sunt cunoscute toate problemele.
Este adevărat că este un element de discuție permanent cu potențialii investitori (n.r. problema cu sigla şi palmaresul clubului), sper să găsim modalitatea optimă de a rezolva acest lucru", a declarat Răzvan Zăvăleanu, pentru Fanatik.
Citește și:

CE SUMĂ DE BANI AU BĂGAT FANII LUI DINAMO ÎN CLUB

Deși nu are în spate un om de afaceri potent financiar, Dinamo a încasat în ultimele luni peste 1,7 milioane de euro de pe urma suporterilor din programul Doar Dinamo București. Conform informațiilor de pe site-ul oficial al DDB, până acum, programul a adunat circa 14.650 de membri cotizanți, strângând în total circa 10,27 de milioane de lei, adică puțin peste două milioane de euro.
Din această sumă, circa 6,3 milioane de lei reprezintă cotizațiile de membru, aproximativ 536.000 de lei sunt donații, iar peste 3,4 milioane de lei provin din sponsorizări și evenimente.
Până acum, aproape 8,6 milioane de lei au ajuns în conturile clubului din Ștefan cel Mare, restul de circa 1,68 de milioane de lei urmând a fi transferați în perioada următoare.
În plus, acest sume vor fi suplimentate în perioada următoare, în acest moment derulându-se o campanie de donații în schimbul cărora numele donatorului va fi scris pe tricoul de joc din sezonul următor.
Bugetul celor de la Dinamo a fost rotunjit în ultimii ani și cu banii din drepturile TV (circa două milioane de euro), din transferul lui Deian Sorescu la Rakow (800.000 de euro), sponsorizări (350.000 de euro) și vânzarea de bilete.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo