Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Motivul real pentru care Dan Petrescu nu a mers la națională! Cine l-a convins să rămână la CFR Cluj

Bianca Dumitru

Publicat 10/03/2022 la 13:58 GMT+2

Dan Petrescu a fost unul dintre antrenorii cu care oficialii Federației Române de Fotbal au negociat în iarnă pentru preluarea echipei naționale a României. Antrenorul celor de la CFR Cluj a dezvăluit acum care a fost motivul pentru care nu a dat curs ofertei venite din partea FRF.

petrescu

Credit imagine: Getty Images

Federația Română de Fotbal a fost în căutarea unui nou selecționer la începutul acestui an, după ce Mirel Rădoi a decis să nu-și prelungească înțelegerea care i-a expirat pe 30 noiembrie 2021. Unul dintre antrenorii cu care oficialii FRF au discutat a fost Dan Petrescu.
Antrenorul celor de la CFR Cluj a fost la un pas de a accepta propunerea forului, însă, în cele din urmă, a rămas pe banca tehnică a campioanei României.
Acum, tehnicianul a comentat ceea ce s-a întâmplat la finalul anului trecut, dezvăluind că nu a fost lăsat să plece de patronul CFR-ului, care i-a promis că o să-i îndeplinească toate cerințele pentru ca el să continue la Cluj.
"Toată lumea știe răspunsul, i-am spus-o și patronului. Am crezut că e momentul să plec la echipa națională. La CFR am făcut ce am făcut, dar patronul nu a vrut să audă. A zis că nu mă lasă să plec nici dacă îmi plătesc clauza. Mi-a promis că o să facă tot ce vreau eu, să fie bine la Cluj și să mai stau aici doi-trei ani. N-a fost ușor, îmi doream foarte mult să antrenez echipa națională și cred că meritam. M-a convins, însă, patronul. Dacă își pune ceva în cap, reușește.
Nu aveam cum să plătesc eu clauza. Ar fi însemnat să antrenez gratis la națională. Nu voiam să facem circ pe considerentul că vreau să plec, dar CFR nu mă lasă. Nu-mi plac scandalurile! Eu așa sunt, nu mă bag în ciorba altuia. Și nu vreau să intru în contre cu oamenii care m-au ajutat. Dacă patronul era de acord să plec fără să plătesc clauza, acum eram la echipa națională", a spus Dan Petrescu, potrivit Playsport.
Citește și:

FRF s-a înțeles cu Edi Iordănescu! Obiectivul selecționerului

Edi Iordănescu, care a semnat un contract valabil 2 ani cu Federația Română de Fotbal, are ca obiectiv calificarea echipei naționale la turneul final al Campionatului European din 2024. Primele meciuri oficiale pe care România le va disputa sub comanda fostului antrenor de la FCSB sunt programate în Liga Națiunilor.
"Tricolorii" vor înfrunta în acest an reprezentativele statelor Muntenegru, Finlanda și Bosnia-Herțegovina. Înaintea debutului pe banca tehnică a echipei naționale, Edi Iordănescu a analizat adversarele României din Nations League și a vorbit despre echipa pe care o consideră cea mai periculoasă.
"Le-am studiat pe toate trei, am vrut să le văd măcar trei jocuri pe fiecare. Am început munca mai profundă, împreună cu staff-ul. Încercăm să câștigăm grupa, dar cu mențiunea că vom avea meciuri de foc, foarte echilibrate. Finlanda este mai echipă, cu mai puțină individualitate.
Toate sunt combative, de angajament, aici va fi provocarea cea mai mare, să ne ridicăm la nivelul lor. Bosnia e cea mai tehnică, cea mai combinativă. Muntenegru se apropie mai mult de Bosnia. Nu construiesc alibiuri, dar uitați-vă și pe jucători, unde joacă. Ce rezultate a provocat Muntenegru, cu Turcia, cu Olanda. Finlanda a participat la un turneu final recent.
N-aș putea să spun care este cea mai tare din grupă. Criteriile ne plasează într-un echilibru valoric, nu pot să spun că este o favorită pentru grupă. Finlanda mă pune mai în gardă decât celelalte două, pentru că mi s-au părut mai organizați. Au cel mai bun joc de echipă. Dar celelalte două echipe au calitate individuală și pot provoca surprize", a declarat Edi Iordănescu, al cărui debut pe banca echipei naționale va avea loc în luna martie, când sunt programate două partide amicale, cu Grecia (acasă) și cu Israel (în deplasare).
Programul României în Liga Națiunilor:
  • 4 iunie 2022: Finlanda - Bosnia și Herțegovina (ora 19:00), Muntenegru - ROMÂNIA (ora 21:45)
  • 7 iunie 2022: Bosnia și Herțegovina - ROMÂNIA (ora 21:45), Finlanda - Muntenegru (ora 21:45)
  • 11 iunie 2022: Muntenegru - Bosnia și Herțegovina (ora 16:00), ROMÂNIA - Finlanda (ora 21:45)
  • 14 iunie 2022: Bosnia și Herțegovina - Finlanda (ora 21:45), ROMÂNIA - Muntenegru (ora 21:45)
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo