Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"O duminică proastă pentru cluburile istorice!" Presa internațională a comentat retrogradarea lui Dinamo

Bianca Dumitru

Publicat 30/05/2022 la 14:15 GMT+3

Duminică seară, Dinamo a retrogradat în Liga 1, echipa lui Dusan Uhrin fiind învinsă la baraj de Universitatea Cluj, cu scorul general de 3-1. Contraperformanța echipei din Ștefan cel Mare a făcut înconjurul lumii, presa internațională scriind despre rezultat.

Dinamo

Credit imagine: facebook

Dinamo a înregistrat cea mai mare contraperformanță din istoria clubului. Echipa antrenată de Dusan Uhrin a remizat cu U Cluj în returul barajului pentru menținerea în prima ligă și a retrogradat pentru prima dată în cei 74 de ani de existență.
Drama "câinilor roșii", care a lăsat mii de fani în lacrimi, a făcut înconjurul lumii. Foarte mulți jurnaliști au dezbătut situația lui Dinamo, cu atât mai mult cu cât retrogradarea a avut loc în aceeași zi cu a altor două echipe de tradiție, Saint Etienne (Franța) și ADO Den Haag (Olanda).
"Pentru prima dată în existența sa, Dinamo merge în a doua ligă. E o duminică proastă pentru cluburile istorice", a notat fostul jurnalist L'Equipe, Patrick Urbini.
Cei de la Nemzeti Sport au scris că în România a retrogradat o echipă care a câștigat de-a lungul timpului 18 titluri de campioană. "Clubul bucureștean, care de ani de zile se chinuie cu probleme financiare și încă e în pericol de faliment, a pierdut barajul cu Universitatea Cluj.
Nici investitorii români și nici cei spanioli nu au rezolvat situația economică a echipei. Datoriile clubului se ridică la peste 7 milioane de euro, iar în ultimii trei ani fundația DDB a ținut Dinamo pe linia de plutire. Odată cu retrogradarea și fără sumele venite din drepturile TV, e discutabil dacă echipa va putea începe sezonul următor în Liga 2. Falimentul ar însemna reorganizarea clubului din a patra sau a cincea ligă", au explicat ungurii.
Citește și:

Retrogradarea lui Dinamo a făcut înconjurul lumii

În același timp, jurnaliștii greci au amintit și de dezamăgirea din tribune, dar și de faptul că fotbaliștii au părăsit terenul escortați de forțele de ordine. "Toate lucrurile bune au un sfârșit. Cumva, Dinamo a retrogradat pentru prima oară în 74 de ani de istorie.
Cândva o echipă puternică, Dinamo a încheiat la egalitate cu U Cluj, 1-1, și după ce a pierdut cu 1-2 în primul meci din play-off, va juca în liga a doua din sezonul următor. Dinamo are 18 titluri de campioană a României, 13 cupe, totuși va urma o cale fără precedent în următoarea stagiune. Faptul că retrogradarea a venit într-o partidă jucată acasă a declanșat reacții dure ale fanilor, iar jucătorii au plecat de la stadion escortați de poliție", au scris cei de la sport-fm.gr.
Jurnaliștii indonezieni au prezentat evenimentele drept "sfârșitul unei ere": "Pentru prima oară în istorie, Dinamo a retrogradat din Liga 1. Torje și colegii săi au pierdut barajul, 1-3 cu Universitatea Cluj", au notat cei de la MedioClubID, în timp ce portughezii de la A Bola au vorbit și despre cea mai bună performanță europeană a "câinilor roșii":
"E prăbușirea unuia dintre cele mai emblematice cluburi din țară. Pe lângă trofeele interne, Dinamo are în palmares o semifinală de Cupa Campionilor, în 1984, când a fost eliminată de Liverpool (1-3)", se arată pe site-ul lusitan.
Nu în ultimul rând, jurnalistul brazilian Gustavo Hofman de la ESPN a comentat unul dintre motivele care au dus la retrogradarea lui Dinamo: "E un club uriaș în țară, al doilea la numărul de campionate câștigate, însă a fost gestionat prost în ultimii ani."
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo