Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Achiziție notabilă realizată de Rapid din Liga 1: Andrei Ciobanu a fost transferat de la Farul

Andrei Nicolae

Actualizat 16/06/2022 la 14:15 GMT+3

Mijlocaşul Andrei Ciobanu de la Farul Constanţa a semnat un contract pe două sezoane cu Rapid Bucureşti, a anunţat clubul giuleştean.

Andrei Ciobanu (Romania U21)

Credit imagine: Eurosport

Rapid București a promis transferuri pentru sezonul 2022/23, în tentativa de a lupta pentru o calificare în cupele europene, iar azi a anunțat un transfer important. Achiziția mijlocașului de 23 der ani, Andrei Ciobanu, de la Farul Constanța.
Jucătorul a semnat un contract pe 2 anim cu o opţiune de prelungire și se va alătura imediat lotului condus de Adrian Mutu, aflat în cantonament la Curtea de Argeş.
Andrei Ciobanu
''Sunt foarte bucuros că am ajuns la o echipă atât de mare, cum este Rapid. Sperăm să ne atingem toate obiectivele în acest sezon, iar eu să ajut echipa cât mai mult. Cunosc atmosfera incendiară din Giuleşti, abia aştept să îi fac fericiţi pe fani şi le promit că împreună suntem de neclintit'', a spus Ciobanu, potrivit site-ului oficial al clubului.

Achiziție notabilă realizată de Rapid în Liga 1

Andrei Ciobanu a crescut la Academia Gheorghe Hagi și debutat în Liga I în 2016, în partida FC Viitorul Constanţa – Astra, când avea doar 18 ani.
Jucătorul a evoluat pentru naţionala U21 la Campionatul European din 2019, atunci când România s-a calificat în semifinalele competiţiei, dar şi pentru naţionala olimpică la Tokyo, unde a bifat toate cele trei partide din grupe. În sezonul trecut, Andrei Ciobanu a jucat 31 de meciuri la Farul şi a marcat 2 goluri.
Acesta este al doilea transfer perfectat de Rapid pentru sezonul viitor, după ce l-a adus pe fundaşul Paul Iacob de la Chindia Târgovişte. FC Rapid s-a despărţit de jucătorii Cătălin Hlistei, Lucian Goge, Alexandru Dandea, Adrian Bălan, Nicolae Carnat, Saifeddine Alami, Raul Costin şi Mircea Leasă.
CARTE DE VIZITĂ
  • NUME: Andrei Virgil Ciobanu
  • DATA NAȘTERII: 18.01.1998 (Bârlad)
  • ÎNĂLȚIME: 1,76 m
  • POZIȚIE: mijlocaș central
  • COTA TRANSFERMARKT: 1,3 milioane de euro
Traseul jucătorului:
  • 2015/16: Viitorul Constanța (L1) 2/1
  • 2016/17: Viitorul Constanța (L1) 2/0
  • 2017/18: Viitorul Constanța (L1) 16/2
  • 2018/19: Viitorul Constanța (L1) 23/1
  • 2019/20: Viitorul Constanța (L1) 32/3
  • 2020/21: Viitorul Constanța (L1) 35/9
  • 2021/22: Farul Constanța (L1) 31/2
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo