Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Adrian Mutu, dorit de un club din Liga 1! De ce depinde revenirea "Briliantului" pe bancă

Nicu Savin

Publicat 01/02/2022 la 12:48 GMT+2

Adrian Mutu a declarat răspicat că își dorește să revină în antrenorat cât mai repede posibil. Acest lucru s-ar putea întâmpla chiar în fotbalul românesc, "Briliantul" fiind primul pe lista celor de la FC Argeș, care ar intenționa să-l demită pe Andrei Prepeliță.

Adrian Mutu, într-o partidă de la Euro U21

Credit imagine: Eurosport

Adrian Mutu este fără angajament din luna octombrie a anului trecut, când a fost demis de la U Craiova 1948, după doar 12 partide în care a stat pe banca oltenilor. Ulterior, Mutu a fost pe lista mai multor cluburi din țară sau din străinătate, dar a preferat să aștepte pentru că era și o variantă pentru echipa națională.
FRF l-a ales în cele din urmă pe Edi Iordănescu, astfel că Mutu este acum în căutarea unei echipe. Dorința sa de a reveni cât mai repede pe bancă este cunoscută, iar numele său atrage foarte multe cluburi, astfel că sunt șanse mari ca "Briliantul" să preia o echipă până în vară.
Conform as.ro, FC Argeș ar putea fi viitoarea destinație a lui Mutu. Piteștenii aveau aspirații de play-off înaintea acestui sezon, dar rezultatele au fost sub așteptări. Cu 7 etape rămase din sezonul regulat, FC Argeș este pe locul 8, la 4 puncte de Farul și Universitatea Craiova, echipe situate la egalitate de puncte pe ultimele două locuri care duc în play-off, cu mențiunea că echipa lui Hagi are un meci mai puțin disputat.
Citește și:

Adrian Mutu, dorit la FC Argeș

Lupta nu e tranșată încă, dar șefii piteștenilor consideră că e nevoie de o schimbare la nivelul băncii tehnice pentru ca echipa să-și revină în timp util pentru a forța o calificare în play-off. Astfel, Andrei Prepeliță ar putea fi demis în perioada următoare, iar locul său ar urma să fie luat de Mutu.
Sursa citată notează că după înfrângerea cu U Craiova 1948, oficialii celor de la FC Argeș s-au întrunit într-o ședință de urgență, în care s-a pus problema demiterii cuplului Prepeliță - Ianovshi. Chiar dacă acest lucu nu s-a întâmplat, intenția șefilor e clară, mai ales că dacă Mutu nu va fi ofertat în perioada imediat următoare, acesta ar putea semna cu o altă echipă.
În cazul în care i se va propune un proiect serios, Mutu nu ar avea cum să refuze să meargă la FC Argeș, club la care a crescut și unde s-a făcut remarcat în primii ani ai carierei. Dacă va ajunge în cele din urmă pe banca piteștenilor, Mutu va avea o misiune dificilă în a califica echipa în play-off, dar cu siguranță planul va fi unul pe termen mai lung.
În ultimele 7 etape din sezonul regulat, piteștenii vor avea un program destul de greu, urmând să joace în ultimele 4 runde cu 4 formații clasate momentan pe loc de play-off: Farul, FCSB, Voluntari și FC Boroșani. Meciurile mai ușoare ar fi în următoarele 3 etape, când FC Argeș va întâlni Academica Clinceni, Chindia Târgoviște și CS Mioveni.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo