Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

CFR Cluj, aproape de lovitura verii! Florin Niță ar urma să semneze gratis cu ardelenii

Nicu Savin

Publicat 26/06/2022 la 23:51 GMT+3

CFR Cluj este aproape de a ajunge la un acord cu Florin Niță, titularul incontestabil de la naționala României.

Florin Niță

Credit imagine: Getty Images

CFR Cluj caută să se întărească înaintea noului seozn, iar unul dintre posturile considerate deficitare de Dan Petrescu este cel de portar. Bălgrădean a avut evoluții oscilante, iar antrenorul campioanei le-a cerut șefilor aducerea unui goalkeeper de valoare.
Clubul din Gruia este foarte aproape de a da o lovitură de proporții, fiind în negocieri avansate cu Florin Niță. Conform prosport.ro, revenirea internaționalului român în Liga 1 este ca și perfectată. Acesta mai are un an de contract cu Sparta Praga, dar cehii ar accepta să-i dea drumul gratis, pentru că nu intră în vederile antrenorului și așa ar scăpa de salariul său.
Ajuns la 34 de ani, Niță joacă la Sparta Praga din 2018, când formația din capitala Cehiei l-a luat de la FCSB pentru 1,35 milioane de €. Românul a început sezonul trecut ca titular de drept, dar ulterior și-a pierdut acest statut. Știind probabil că nu va apăra nici în sezonul care vine, Niță preferă să plece acum de la Sparta, iar o echipă precum CFR ar fi o provocare serioasă pentru el la final de carieră.
Cu siguranță, Florin Niță nu vrea să-și piardă postul de titular de la națională, unde a strâns deja 19 selecții, dar ar putea păți asta dacă nu va apăra, acesta fiind un motiv în plus pentru care plecarea sa de la Sparta Praga este aproape sigură.
Dacă mutarea se va materializa, CFR ar fi a 3-a echipă românească la care apără Niță, după Concordia Chiajna, club la care a crescut, și FCSB.

CRISTI BALAJ: "DAN PETRESCU AR TREBUI SĂ FIE MULȚUMIT"

În această săptămână, președintele campioanei României a oferit detalii despre modul în care echipa lui s-a pregătit pentru campania de transferuri.
Cristi Balaj a spus că Dan Petrescu are lotul conturat în proporție de 80%, menționând că CFR Cluj nu va mai face alte mutări decât în cazul în care echipa se va despărți de vreun jucător.
"Așa cum vă spuneam și în trecut, noi am pregătit această campanie de transferuri cu mult timp înainte. S-a lucrat constant. Am avut soluții imediat cum s-a terminat campionatul, am început imediat negocierile.
În proporție de cel puțin 80% avem lotul finalizat. Am folosit acest procent de 80% pentru că nu știm în ce măsură se vor finaliza și vânzări de jucători. Avem oferte importante pentru anumiți fotbaliști din echipă.
Dacă vor exista vânzări de jucători, atunci vom transfera alți jucători. În mare parte, Dan Petrescu ar trebui să fie mulțumit. Sunt fotbaliști pe care el i-a solicitat. A existat o listă destul de lungă, iar noi am avut șansa să transferăm opțiunile 1 și 2.
La fundași s-a restrâns lista de jucători la 6 variante, după ce colegii de la scouting au monitorizat toți jucătorii propuși. Denis Kolinger a fost varianta numărul 1", a declarat Cristi Balaj.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo