Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

CFR Cluj i-a achitat restanțele lui Edi Iordănescu! Ce sumă a primit fostul antrenor al clujenilor

Romeo Ene

Actualizat 29/11/2021 la 17:51 GMT+2

Edi Iordănescu, împreună cu "secundul" Alexandru Radu, și-au primit astăzi restanțele financiare din partea clubului CFR Cluj.

Edi Iordănescu

Credit imagine: Getty Images

Fostul antrenor al FCSB-ului din acest sezon a preluat-o pe CFR în decembrie 2020, reușind să câștige titlul la finalul sezonului. Chiar și așa, tehnicianul nu a continuat pe banca tehnică a campioanei din cauza unor probleme de latură economică, iar în locul său a fost adus Marius Șumudică.
După plecarea lui Iordănescu din Gruia, acesta a rămas cu mai multe restanțe salariale, iar acesta, împreună cu Alexandru Radu, au apelat la comisii, iar acestea le-au dat dreptate.

Ce sumă a primit Iordănescu

Conform GSP, Edi Iordănescu a primit 180.000 de euro, iar "secundul" său 50.000 de euro.
Aceste sume se referă la salarii, prime și chirii restante din perioada în care cei doi au fost angajații CFR-ului. În prezent liber de contract, după plecarea de la FCSB, Iordănescu era plătit cu 15.000 de euro lunar în Gruia, potrivit aceleiași surse.
CFR Cluj ar fi putut ataca decizia la TAS, dar conducătorii campioanei României s-au gândit la faptul că nu au cum să aibă câștig de cauză, astfel Iordănescu și Alexandru Radu și-au primit restanțele.
După un prim mandat scurt la CFR, Iordănescu a avut un bilanț foarte bun în cel de-al doilea: 30 de partide, dintre care 21 de victorii, 5 rezultate de egalitate și 4 eșecuri. În plus, acesta a câștigat campionatul și Supercupa României.
Citește și:
CFR Cluj traversează o perioadă dificilă din punct de vedere financiar. Clubul din Gruia a fost eliminat din grupele Conference League, iar la un moment dat s-a pus problema intrării în insolvenței, subiect abordat de Cristi Balaj, noul președinte al clubului: "E exclus subiectul insolvenței în cadrul clubului. Nu s-a pus problema. Suntem preocupați de creșterea performanței și de optimizarea raportului performanță – cheltuieli. Totul depinde foarte mult de performanțele din perioada următoare din cupele europene. Nu vă ascund că avem discuții cu echipe care sunt interesate de jucători de la clubul nostru. În iarnă trebuie să facem o analiză clară. Avem jucători pe care nu-i folosim, dar îi plătim.", spunea fostul arbitru, într-o conferință de presă.
Pe plan intern, CFR domină autoritar competiția, fiind lider cu 42 de puncte după 16 etape.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Premier League, etapa 14
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo