Cristiano Bergodi a fost prezentat oficial de Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, în cadrul unei conferințe de presă. Noul antrenor al formației a declarat că a revenit cu plăcere în România. Obiectivul său este să ducă echipa covăsneană în play-off-ul Ligii I.
"Revin cu plăcere în România să antrenez acest club. Mi-a povestit toată lumea că sunt oameni serioşi şi că au performanţe. De fapt, se vede, în aceşti patru-cinci ani, cât am urmărit campionatul românesc şi am antrenat aici, am văzut că acest club în fiecare an a crescut în Liga I, a făcut în fiecare an un pas înainte. În acest an, din păcate, s-a întâmplat ceva, dar avem timp pentru a ajunge sus. (...) Sunt sigur de munca mea, am încredere în ceea ce am făcut, am antrenat mult timp în România şi am revenit cu plăcere. În acest moment suntem puţin departe de play-off în clasament, dar echipa are potenţialul pentru a ajunge mai sus. Sunt sigur că putem face o treabă foarte bună. (...) E foarte important să ajungem acolo, dar campionatul e lung şi avem timp'', a declarat Cristiano Bergodi.
Romanian Liga I
CFR Cluj poate da o lovitură financiară! Ardelenii au ofertă uriașă pentru Andrei Burcă
ACUM 9 ORE
Antrenorul a susținut a acceptat foarte repede oferta conducerii clubului Sepsi OSK, iar de azi și-a început propriu-zis activitatea. Primul lui meci este sâmbătă, cu FC Voluntari, pe noua arenă din Sfântu Gheorghe, în etapa a 12-a a Ligii I.

Sepsi a mai avut discuţii cu Ladislau Boloni şi Costel Gâlcă pentru postul de antrenor principal

"Imediat m-au convins, în una-două zile ne-am înţeles şi am semnat contractul. Am venit ieri şi astăzi mă apuc de treabă. (...) Am tot respectul pentru Leo Grozavu (fostul antrenor al lui Sepsi OSK, n.r.) pentru tot ceea ce a făcut aici în ultimii doi ani. (...) Sâmbătă avem inaugurarea noii arene şi îmi doresc din suflet să câştigăm acest meci", a mai spus Bergodi.
Patronul clubului Sepsi OSK, Dioszegi Laszlo, a declarat că înainte de a-i propune lui Bergodi să vină la Sfântu Gheorghe a mai avut discuţii cu Ladislau Boloni şi Costel Gâlcă pentru postul de antrenor principal.
"E o zi importantă, după cum se ştie, Cristiano Bergodi este un antrenor cu destulă rutină şi experienţă în campionatul românesc, cu rezultate bune. (...) Încheiem un ciclu frumos, cu performanţe bune şi mergem mai departe pe un nou drum, cu un antrenor nou, pe un stadion nou, o casă nouă. Sâmbătă vom avea un joc important pe noua arenă şi cred că putem face o partidă bună. (...) Am avut în ultima perioadă o serie de rezultate care nu ne-au convenit, dar sperăm de la jocul de sâmbătă să legăm victorii. Ştiţi, victoriile aduc victorii şi sperăm să fie de bun augur sosirea lui Cristiano" , a declarat managerul Cornel Şfaiţer.
Cristiano Bergodi, în vârstă de 56 de ani, a semnat un contract cu Sepsi OSK până la sfârşitul sezonului 2021/2022, cu opţiune de prelungire pe încă un an.
Acesta a mai antrenat, printre altele, echipele FC Naţional, CFR Cluj, Rapid Bucureşti, Politehnica Iaşi, Steaua Bucureşti, Modena, Pescara, Brescia, ASA Târgu Mureş, FC Voluntari, Universitatea Craiova.
Sursa: Agerpres
Romanian Liga I
FCSB primește lovitură după lovitură! 2 jucători anunțați titulari cu Mioveni au intrat în izolare
ACUM 11 ORE
Romanian Liga I
CFR Cluj riscă depunctarea din cauza unei datorii de 250.000 de €! Timpul e dușmanul ardelenilor
ACUM 13 ORE