Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Dan Petrescu, surprinzător de calm după remiza CFR-ului în deplasarea de la Farul

Nicu Savin

Publicat 19/03/2022 la 23:07 GMT+2

Dan Petrescu a avut un discurs echilibrat la finalul remizei albe dintre Farul și CFR Cluj. Antrenorul campioanei a spus că este foarte mulțumit de evoluția jucătorilor săi și a subliniat că partida a fost una de intensitate extrem de ridicată, comparabilă cu cea dintr-un meci din cupele europene.

Dan Petrescu

Credit imagine: Getty Images

CFR Cluj nu a obținut decât un punct din deplasarea de la Constanța. Partida s-a terminat fără goluri, deși amebele echipe au avut destule șanse de a câștiga. CFR a oprit la 6 seria succeselor consecutive în Liga 1, dar acest lucru nu l-a deranjat deloc pe Dan Petrescu.
În ciuda faptului că echipa sa nu a câștigat, antrenorul campioanei s-a arătat extrem de încântat de evoluția echipei sale, arătând mult mai mulțumit decât după anumite victorii.
"Meciul a fost excelent, nu dificil. Am făcut un meci foarte bun, față de meciul trecut, când am câștigat 2-0, atitudinea a fost alta, am făcut un meci excelent. Nu cred că Farul a mai suferit într-un alt meci cum a făcut-o cu noi, n-a avut nici posesie. Pressing-ul nostru a fost excelent, nu am ce să le reproșez jucătorilor.
Mie mi s-a părut un meci de Europa League sau preliminarii de Champions League, intensitate maximă. N-a fost ușor nici pentru noi, nici pentru ei.
La 0-0, niciodată nu sunt supărat. Avem 22 de meciuri fără înfrângere. Alții, când fac recorduri, se vorbește despre ei, la noi se uită. Nu putem să fim Barcelona. Voiam să jucăm prost și să batem, dar nu poți mereu", a spus Dan Petrescu, citat de digisport.ro.
Citește și:

CFR ar putea pierde din avansul față de FSCB

În urma rezultatului de la Constanța, Farul a acumulat 25 de puncte și este pe locul 5, în timp ce echipa lui Dan Petrescu a ajuns la 42 de puncte și este liderul clasamentului din play-off-ul Ligii 1. FCSB, principala contracandidată a clujenilor, se poate apropia la 5 puncte de CFR în cazul unei victorii în meciul cu FC Argeș, programat mâine, de la ora 19:00.
În următoarea etapă, formația lui Gică Hagi se va deplasa pe terenul celor de la FC Voluntari, iar CFR Cluj va juca acasă cu FC Argeș.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo