Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Daniel Niculae a fost sincer după înfrâgerea din derby-ul cu FCSB: "E dureros și frustrant"

Alex Masgras

Publicat 16/12/2021 la 10:40 GMT+2

FCSB s-a impus în derby-ul cu Rapid, scor 3-1. Echipa lui Toni Petrea a câștigat partida de pe Arena Națională, după ce a marcat două goluri după minutul 90.

Daniel Niculae, președinte la Rapid (Sursa foto: mediafax.ro)

Credit imagine: Eurosport

FCSB a ieșit câștigătoare din derby-ul cu Rapid, după ce s-a impus cu scorul de 3-1. Atât în tribune, cât și pe teren, partida a fost tensionată. Nici arbitrul partidei, Istvan Kovacs, nu a scăpat de critici, după ce a acordat câte un penalty pentru fiecare echipă și un cartonaș roșu pentru rapidiști.
Junior Morais, Cristi Săpunaru și tehnicianul giuleștenilor, Mihai Iosif, au fost nemulțumiți de prestația lui Kovacs, acuzând maniera acestuia de arbitraj. Cu toate acestea, președintele Rapidului, Daniel Niculae, a declarat că ambele lovituri de la 11 metri au fost acordate corect și că rezultatul este "dureros și frustrant", dar a fost mulțumit de efortul depus de jucători și de sprijinul fanilor prezenți în tribune:
"Cred că ne-am ridicat la nivelul aşteptărilor din derby. Îi felicit pe jucători pentru dăruirea de care au dat dovadă. E dureros şi frustrant că am pierdut, cu atât mai mult că am pierdut în faţa celor de la FCSB, într-un derby.
Însă asta este viaţa, trebuie să uităm cât mai repede meciul acesta, pentru că trebuie să ne recuperăm cât mai repede pentru meciul de sâmbătă, cu FC Botoșani. Avem multe probleme în privința accidentărilor. Trebuie să strângem rândurile.
Premier League Today
N-am văzut faza eliminării, am văzut faza penalty-urilor. Ambele au fost acordate corect. La al doilea, la Săpunaru, cred că aş fi subiectiv dacă aş spune că mai mult a fost al nostru decât al lor. Sunt ferm convins că, dacă rămâneam 11 la 11, nu pierdeam.
Am făcut un derby în adevăratul sens al cuvântului. Le mulţumesc suporterilor, care ne-au susţinut din primul minut până la final, aşa sunt suporterii rapidişti, chiar dacă nu reuşim să câştigăm, ei cântă şi ne susţin până în pânzele albe", a declarat acesta, potrivit Digi Sport.

Rapid poate coborî pe 7 după această etapă

Înfrângerea de aseară cu FCSB le dă mari bătăi de cap giuleștenilor. Rapid se află pe locul 6, cu 31 de puncte, doar poate încheia etapa în afara locurilor de playoff. În această seară, Farul joacă pe teren propriu cu CFR Cluj, iar o eventuală victorie a echipei lui Gheorghe Hagi o scoate pe Rapid din primele 6 echipe ale ligii 1.
În ultima partidă a acestui an, Rapidul va evolua tot pe Arena Națională, acolo unde o va întâlni pe FC Botoșani, echipă care se află pe locul 4 în acest moment, cu 33 de puncte. Echipa lui Marius Croitoru va veni la București după o victorie în etapa cu numărul 20 pe teren propriu în fața celor de la Gaz Metan Mediaș, scor 2-1.
Program Premier League etapa 17
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo