Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Dario Bonetti iese la atac! Italianul o așteaptă pe Dinamo la tribunal: "Vor să-l demită fără să plătească"

Irina Aldea

Actualizat 18/09/2021 la 22:13 GMT+3

După ce Iuliu Mureșan a reacționat dur și l-a acuzat pe Bonetti că lipsește nemotivat de la echipă, pentru a semna rezilierea, italianul iese acum la atac și amenință Dinamo că o va da în judecată.

Dario Bonetti

Credit imagine: Eurosport

După 5 meciuri la rând fără gol marcat, Iuliu Mureșan l-a dat afară pe Dario Bonetti de pe banca tehnică, însă acesta din urmă nu-și dorește să plece și refuză să semneze rezilierea contractului, de teama că nu va fi plătit pentru timpul petrecut la Dinamo. Picătura care a umplut paharul în dreptul lui Bonetti a fost cea mai mare umilinţă din istoria disputelor cu FCSB, scor 0-6.
Dezamăgit pentru că a fost înlăturat de la club de Iuliu Mureșan, Dario Bonetti refuză să semneze rezilierea contractului. Mai mult, italianul a și plecat în Italia, spunând într-un comunicat că a fost testat pozitiv cu COVID-19. Totuși, Bonetti i-a dat și replica lui Iuliu Mureșan transmițând că o așteaptă pe Dinamo la tribunal.

Dario Bonetti iese la atac, după ce a fost făcut praf de Iuliu Mureșan

Bonetti, prin vocea avocatului său, anunță că a fost testat pozitiv pentru COVID-19 și se află în carantină, în Italia: "Scriu în numele clientului meu, dl. Dario Bonetti, antrenor la Dinamo 1948 București, pentru a clarifica situația contractuală dintre părți. Pe 14 septembrie 2021, clientul meu a fost contactat de dl. Mureșan și i s-a spus să nu meargă la antrenamentul de după-amiază, deoarece fusese demis, fără nicio comunicare formală.
Pe 15 septembrie a fost contactat pentru semnarea acordului de reziliere de comun acord. Nu este adevărat că nu s-a prezentat la antrenamente, situația era foarte clară și prezentată de toată presa, auzise deja de demiterea sa, se spunea că Dinamo îl înlocuise. Ceea ce aflăm astăzi despre faptul că nu s-a prezentat la antrenament nu este altceva decât o simplă încercare a clubului de a-l demite fără a plăti nimic, având în vedere eșecul de a obține semnarea rezilierii de comun acord.
Deși am primit asigurări verbale de la Dinamo cu privire la irelevanța rezultatelor pentru primele 12 jocuri (2 victorii și 6 înfrângeri), clientul meu a fost informat despre demitere cu efect imediat, marți 14/09/21, fără să se conformeze cu formalitățile prevăzute de art. 8 din contract.
Ni s-a spus: "Numai rezultatele din meciuri contează: cu un total de 6 puncte câștigate cu un total de 24 de puncte, Dinamo se află astăzi pe un loc retrogradabil direct, cu consecințe economice și sportive dezastruoase; în plus, ultimele câteva jocuri au arătat o echipă lipsită de capacitatea de a fi competitivă", comunicare semnată de Silviu Carmaciu, cu exemplare la Iuliu Paul Mureșan si Răzvan Zăvăleanu.
Domnul Bonetti își rezervă dreptul de acum înainte să acționeze în locurile corespunzătoare pentru deteriorarea imaginii, în urma declarațiilor false ale dl. Muresan, lansate astăzi la o conferință de presă. Pe 17/09/21, dl. Bonetti a fost testat pozitiv și se află în prezent în carantină", se arată în comunicat.
Dinamo joacă duminică pe teren propriu cu FC Botoșani. Pe banca tehnică se va afla Sorin Colceag, antrenorul echipei a doua a "câinilor", care asigură acum interimatul în Ștefan cel Mare. Totuși, marele favorit să preia echipa este Mircea Rednic, care negociază de zor cu Nicolae Badea revenirea pe banca tehnică a lui Dinamo.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo