Articol scris de Tibi Munteanu
Gabriel Machado, fost fotbalist la Universitatea Cluj și FCSB, a decis în ultimii ani să profeseze într-un cu totul alt domeniu, cu toate că în continuare este legitimat la o echipă de fotbal, însă în liga a patra elvețiană, la FC Zug, alături de care a semnat în urmă cu o lună și jumătate.

Evoluția carierei lui Gabriel Machado

Romanian Liga I
CFR Cluj și-a găsit stadion! Unde va juca meciul cu Petrolul, după reacția dură a fanilor lui "U"
21/09/2022 LA 17:12
Născut la Porto Alegre, brazilianul a început fotbalul la Juventude, apoi a făcut pasul spre Europa în Elveția, unde a jucat la Grasshoppers Zurich și Stade Nyon, ca în vara anului 2009 să vină în România la "U" Cluj, unde a avut și cea mai prolifică perioadă din punct de vedere al aparițiilor (65 de meciuri jucate).
Ulterior, a făcut pasul la FCSB, unde a fost utilizat foarte puțin, iar apoi a mers în Spania la Rayo Vallecano și Hercules Alicante (nu a jucat niciun minut la cele două formații), în Suedia la Syrianska (a jucat doar 4 meciuri), din nou la Universitatea Cluj în ianuarie 2014, iar la un an distanță a plecat din nou în Elveția, unde se află și acum.
Cea mai bună perioadă a traversat-o la FC Wettswil-Bonstetten, în umila ligă a patra din Elveția, pentru care a semnat în iulie 2015 și unde a jucat doi ani și jumătate. Acolo a marcat 15 goluri și a oferit două pase decisive pe parcursul a 47 de jocuri. Reperul carierei rămâne însă Universitatea Cluj, pentru care a înscris de 11 ori și a pasat decisiv de 5 ori.
Citește și:

De la fotbalist profesionist la poștaș

În urmă cu ceva timp a decis ca pe lângă fotbal, să-și rotunjească veniturile practicând și o altă meserie și a început de jos, lucrând ca poștaș.
Livra colete, însă a "scăpat" de munca fizică după ce a fost avansat la muncă de birou, în cadrul aceleiași companii. În prezent are mai mulți angajați în subordine, dar continuă să joace și fotbal, însă la un nivel scăzut față de vremurile când era legitimat la FCSB.
La acea vreme, în 2011, și-a atins și potențialul maxim din punct de vedere al cotei de piață, fiind evaluat la o valoare de 1 milion de euro, conform Transfermarkt.
Acum, la 33 de ani, este legitimat la FC Zug și în primele trei etape de campionat a acumulat un total de 7 minute de joc, iar echipa sa a obținut prima victoria abia ieri, fiind pe locul 6 în clasamentul grupei 4 din eșalonul al patrulea elvețian.

Patronul FCSB l-a dat afară pe Machado după doar 4 meciuri

Gabriel Machado a fost adus la FCSB în ianuarie 2011, de la Universitatea Cluj, în schimbul sumei de 200.000 de euro, iar primele șanse de a-și dovedi calitățile le-a primit la peste un an, în martie 2012, când a debutat contra celor de la CS Mioveni.
A fost singurul joc când a fost titular și integralist, pentru că ulterior a acumulat doar 80 de minute în 3 partide. Nu a impresionat, iar patronul echipei a decis să scape de brazilian.
De curând, o situație asemănătoare s-a întâmplat și cu mijlocașul de la FC Voluntari, Vadim Rață, care a evoluat doar 108 minute în tricoul vicecampioanei, până să fie trimis înapoi la echipa de unde fusese inițial cumpărat.
Romanian Liga I
CFR Cluj, "interzisă" pe Cluj Arena de fanii lui "U"! Mesajul postat de suporterii rivalei
21/09/2022 LA 12:12
Romanian Liga I
"U" Cluj și-a aflat pedeapsa după scandalul xenofob cu Sepsi! Sancțiuni dure pentru ardeleni
31/08/2022 LA 17:19