Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Dinamo are dificultăți în a scăpa de un fotbalist care nu știe dacă va mai putea juca vreodată

Nicu Savin

Publicat 28/12/2021 la 12:51 GMT+2

Dinamo se va schimba din temelii în această iarnă, oficialii clubului și Flavius Stoican fiind deciși să dea afară mai mulți jucători. Printre ei se află și Michel Espinosa, care însă va fi cu greu convins să-și rezilieze contractul pentru că a suferit o accindetare cumplită, care ar putea reprezenta chiar finalul carierei sale.

Michel Espinosa

Credit imagine: facebook

Dinamo a schimbat o sumedenie de fotbaliști în ultima vreme și se pare că această tendință va continua și în perioada de mercato din această iarnă. După ce s-a consultat cu Stoican, conducerea clubului a decis să dea afară 10 fotbaliști și să încerce să aducă alții noi.
Rezilierea contractelor nu va fi deloc simplă, deoarece mulți dintre acești jucători nu doresc să renunțe la pretențiile materiale. Printre ei se află și francezul Michel Spinosa, însă situația acestuia este una specială.
Mijlocașul de 28 de ani, adus de Rednic, s-a accidentat grav la unul dintre antrenamente și cariera sa este în pericol. Astfel, Dinamo nu îi poate cere rezilierea unilaterală a contractului, regulile în asfel de cazuri fiind clare în favoarea jucătorilor.
"Și-a secționat mușchiul, e ceva groaznic, nu se știe dacă și când va mai putea juca fotbal. Are o ruptură a ligamentului și, chit că avem acea clauză în acordul cu el, faptul că s-a accidentat pe terenul de joc, la Dinamo, va crea mari probleme pentru rezilierea angajamentului. Totul va depinde și de disponibilitatea jucătorului la negocieri", au declarat oficialii lui Dinamo pentru Gsp.ro.
Espinosa a ajuns la Dinamo la jumătatea lunii octombrie, liber de contract, și de atunci a jucat numai 4 partide, nereușind să se remarce în mod deosebit. Ultima echipă la care evoluease francezul înainte de venirea în Liga 1 fusese Botev Plovdiv.
Citește și:

MIREL RĂDOI, CONVINS CĂ DINAMO NU VA RETROGRADA

Mirel Rădoi a declarat recent că, din punctul său de vedere, Dinamo nu va retrograda la finalul acestui sezon. Fostul selecționer al României este convins că echipa din Ștefan cel Mare va continua în Liga 1, indiferent de locul pe care îl va ocupa la finalul acestui sezon.
Rădoi susține că are informații în acest sens și că, din sezonul viitor, Liga 1 va avea 18 echipe, în cazul în care Dinamo nu va reuși să se salveze de la retrogradare:
"Indiferent ce se va întâmpla cu Dinamo, Dinamo nu va retrograda. Adică și dacă va retrograda sportiv, sunt sigur, din informațiile pe care le am, că vor fi 18 echipe. Eu nu cred că LPF, FRF, cât și televiziunile... Ca un brand atât de puternic să retrogradeze", a declarat Mirel Rădoi.
În cazul în care Mirel Rădoi va avea dreptate, istoria se va repeta. Din sezonul 2020/21, în Liga 1 au apărut alte două echipe, numărul lor ajungând la 16. Din cauza pandemiei, Dinamo nu a putut să își dispute toate restanțele din playout, terminând pe loc de retrogradare. Cu toate acestea, formatul cu 16 echipe a reprezentat salvarea pentru dinamoviști, care au rămas în Liga 1.
De acest nou format a beneficiat și Chindia Târgoviște, care ar fi retrogradat dacă Liga 1 rămânea cu 14 echipe. În schimb, Chindia a jucat barajul pentru Liga 1 contra celor de la CS Mioveni și a rămas în prima divizie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo