Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al lui Dinamo, a anunțat ieri că echipa din Ștefan cel Mare poate transfera jucători din nou. După Constantin Nica, cel care a fost primul transfer al dinamoviștilor, echipa antrenată de Dario Bonetti l-a adus și pe Răzvan Popa.
Fundașul în vârstă de 24 de ani, care a fost prezentat astăzi, a semnat un contract valabil pe un sezon, cu opțiune de prelungire pe încă unul. Acesta a ajuns la Dinamo liber de contract, ultima echipă la care a evoluat fiind Poli Iași. Pe lângă echipa care a retrogradat sezonul trecut în liga a doua, Răzvan Popa a mai activat la Real Zaragoza, Burgos CF, Universitatea Craiova și Gaz Metan Mediaș. De asemenea, jucătorul care a strâns 58 de partide în prima ligă din România a evoluat și la echipa de U19 a celor de la Inter Milano.
Romanian Liga I
Papură, interimar, după demisia lui Rădoi, dar şefii Craiovei pregătesc aducerea unui nume "greu"
ACUM 20 ORE

Deian Sorescu, posibil să părăsească Dinamo

Deian Sorescu, unul dintre cei mai importanți jucători de la Dinamo, se poate despărți de clubul din Ștefan cel Mare, mai ales în contextul ridicării interdicției la transferuri pe care o aveau câinii roșii. Iuliu Mureșan, președintele celor de la Dinamo, a vorbit despre situația lui Deian Sorescu, ținând cont că perspectivele clubului s-au schimbat în acest moment: "Cu Sorescu vom vedea, acum s-au schimbat multe. Acum avem altă perspectivă, gândim altfel strategia de mercato. Vrem să aducem jucători cât mai repede, pentru a avea cel puțin o săptămână de antrenamente înaintea meciului cu FCSB. Vorbim de altă structură, este o mare victorie! Deja ne-am apucat de treabă. Vom veni cu vești bune și importante. Le mulțumim pentru răbdare. Vom face un Dinamo mare", a declarat Iuliu Mureșan pentru Digi Sport.
Pentru Dinamo, după pauza competițională, urmează un program "de foc", cu meciuri împotriva unor echipe precum FCSB, FC Botoșani, Craiova sau UTA, iar anunțul privind ridicarea interdicției la transferuri oferă o gură mare de oxigen "câinilor".
Romanian Liga I
Cârţu a luat foc când a auzit ce a zis Rădoi despre el: "Bă, băiatule, nu vii tu să îmi spui asta"
ACUM 20 ORE
Romanian Liga I
Transfer uriaș pentru FCSB: 3 milioane de euro! "Au bătut palma"
24/11/2022 LA 08:33