După 5 meciuri la rând fără gol marcat, Iuliu Mureșan l-a dat afară pe Dario Bonetti de pe banca tehnică, însă acesta din urmă încă nu acceptă decizia, chiar dacă echipa are deja un nou antrenor, pe Mircea Rednic. Picătura care a umplut paharul în dreptul lui Bonetti a fost cea mai mare umilinţă din istoria disputelor cu FCSB, scor 0-6.
Tehnicianul italian a trimis de curând o scrisoare Tribunalului București prin care contestă rezilierea unilaterală a contractului de către administratorul judiciar, transmite playsport.ro. Luna trecută, Răzvan Zăvăleanu a anunțat că a denunțat contractul lui Bonetti, în baza Legii insolvenței, însă disputa continuă fără semne că acest conflict s-ar putea rezolva prea curând.

Dario Bonetti, război total cu Dinamo

Romanian Liga I
Dario Bonetti, ignorat de Dinamo după ce a dat clubul în judecată: "Nu e grija noastră ce face!"
20/10/2021 LA 10:26
Dario Bonetti este în continuare furios pe decizia celor de la Dinamo de a-l da afară, contestând modul în care a fost înlăturat de pe banca tehnică a "câinilor". Avocații italianului au transmis deja instanței că articolul invocat de Zăvăleanu "nu se regăsește în situația prezentă" și solicită anularea măsurii denunțării contractului.
În plus, în momentul în care Bonetti a fost demis, el se afla în concediu medical pentru că fusese infectat cu COVID-19. În anexele depuse la dosar, avocatul a adăugat și actele medicale care demonstrează considerentele contestației.
"Dat fiind faptul că părțile au semnat Contractul la data de 14.07.2021, când Dinamo se afla în procedura de insolvență, astfel încât noțiunea de «contract în derulare», astfel cum este precizat de către art. 123 nu se regăsește în situația prezentă, dedusă judecății. Mai mult decât atât, un aspect important de observat, Contractul a fost aprobat și semnat de către administratorul judiciar. În plus, contractele în derulare, odată asumate sau contractele încheiate în cadrul procedurii de insolvență – situația de față – reintră sub regimul de drept comun al contractelor", a spus avocatul lui Bonetti, potrivit sursei citate.
Dacă judecătorii vor aprecia că italianul are dreptate prin acuzațiile pe care le face, acesta va trebui să fie repus în funcția de antrenor. Astfel, Mircea Rednic ar putea fi înlăturat de pe banca tehnică la doar câteva săptămâni de când a fost numit în această funcție, având misiunea de a salva clubul de la retrogradare.
Romanian Liga I
Lovitură de teatru în Ștefan cel Mare! Bonetti poate rămâne antrenor la Dinamo: "El vrea să revină!"
23/09/2021 LA 14:08
Romanian Liga I
Bonetti contraatacă! Italianul o așteaptă pe Dinamo la tribunal: "Vor să-l demită fără să plătească"
18/09/2021 LA 19:08