Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Dusan Uhrin, făcut praf de un jucător de la Dinamo: "N-a făcut nimic... Trebuia să rămână Stoican"

Nicu Savin

Publicat 03/06/2022 la 09:21 GMT+3

Dusan Uhrin a fost omul în care fanii lui Dinamo și-au pus speranțele că echipa se va salva de la retrogradare, dar acest deznodământ nu a putut fi evitat. Mirko Ivanovski, unul dintre jucătorii "câinilor", l-a taxat dur pe antrenorul ceh, pe care îl consideră principalul vinovat pentră căderea în Liga a 2-a.

Dusan Uhrin

Credit imagine: Getty Images

Dinamo a avut un sezon de coșmar, care s-a încheiat cu prima retrogradare din istorie a clubului din Ștefan cel Mare. "Câinii" au avut șansă să ajungă la baraj, dar au pierdut în fața celor de la U Cluj, iar viitorul este sumbru.
Vina pentru acest deznodământ este împărțită între jucători, antrenori și conducători, dar impresia e că fiecare tabără arată cu degetul înspre cealaltă. Dusan Uhrin a fost nefericitul antrenor care a fost pe banca lui Dinamo în momentul retrogradării și cu siguranță i se poate imputa și lui această contraperformanță, deși a preluat echipa când nu se mai putea face mare lucru.
Mirko Ivanovski nu l-a menajat deloc pe antrenorul ceh, pe care îl consideră principalul vinovat pentru retrogradarea echipei. Atacantul macedonean susține că venirea lui Uhrin a fost cel mai rău lucru care i se putea întâmpla lui Dinamo, deoarece acesta nu a ajutat cu nimic și mereu a dat vina pe jucători pentru nerealizări. Ivanovski e de părere că altfel ar fi stat lucrurile dacă Flavius Stoican ar fi rămas pe bancă, deoarece jucătorii erau apropiați de el.
"Frate, lotul era de play-off! Eu cred că toți jucătorii au tras pentru Dinamo. Și adversarii ne ziceau: "Cum naiba sunteți așa slabi bla bla?!". Eu știu echipa de la antrenamente, din interior, nu era una de retrogradare.
Da, trebuia să rămână Stoican! Uhrin n-a făcut nimic! Mai mult am pierdut cu el. Nu lucra tactic, la antrenamente, nu vorbea cu jucătorii, nu știa să-i motiveze. Nimic! Trebuia să rămână Stoican. Toți am vrut asta, mai puțin DDB, din ce-am înțeles. Toți jucătorii, absolut toți, vreo 35, și ăia care jucau, și ăia care nu jucau, îl iubeau pe Flavius, toți erau fericiți cu Stoican. Și vezi că Stoican a prins toate meciurile grele la începutul anului, a avut ghinion. Cu el mergeam mai bine în play-out și la baraj.
Noi nu știam ce jucăm! Suporterii au crezut că Uhrin va face miracole, au crezut că e Mesia. Din ce-am înțeles, din ce-am citit, Zăvăleanu și Mureșan nu au dorit schimbarea, ci doar DDB. Uhrin, de când a venit, a zis că pregătim barajul. Iar după fiecare eșec, spunea: "Nu știu eu, întrebați jucătorii!". Pe bune?! Dar, tu, antrenor, ce faci? Ce-ai făcut? Spunea într-una: "Jucătorii, jucătorii". A spus: "Suporterii au avut o ședință cu jucătorii". Păi, tu unde erai? Din primul moment de când a sosit, Uhrin a avut 3-4-5 jucători pe care nu i-a schimbat și dacă evoluau într-un picior. Schimbă-l, frate, dacă joacă slab! El a pregătit doar 7-8 jucători pentru baraj, a fost o alegere neinspirată.", a spus Ivanovski pentru gsp.ro.
Citește și:

Mirko Ivanovski, dorit de Petrolul

După retrogradare, Dinamo va pierde o mare parte dintre jucători. Cosmin Matei a plecat deja și a semnat cu Sepsi, iar Gabriel Torje și-a reziliat și el contractul și va juca la Farul.
Ivanovski a declarat public că și-ar dori să continue la Dinamo și în Liga a 2-a, dar situația incertă a clubului din punct de vedere financiar îl va determina cel mai probabil să plece.
Atacantul de 32 de ani este dorit la Petrolul, formație care a obținut în această vară promovarea în Liga 1. Sportivul, care are o cotă de piață de 250.000 de euro, a jucat în Ștefan cel Mare de la începutul lunii septembrie, iar acum ar putea ajunge la Ploiești din postura de jucător liber de contract, înțelegerea sa cu Dinamo urmând a se încheia pe 30 iunie.
De-a lungul carierei, Ivanovski a mai evoluat la Pelister Bitola, Makedonija, Slavia Praga, Arka Gdynia, Astra Giurgiu, CFR Cluj, Videoton, Boluspor, Slaven Belupo, Hajduk Split și Diosgyor.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo