Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Dusan Uhrin, reacție elegantă, după ce a fost pus la zid de jucătorii lui Dinamo: "Știu multe"

Nicu Savin

Publicat 07/06/2022 la 19:35 GMT+3

Dusan Uhrin a avut o primă reacție după declarațiile tranlante ale unor jucători de la Dinamo, ca urmare a retrogradării echipei în Liga a 2-a. Antrenorul ceh a dat dovadă de eleganță și nu a dorit să deschidă o dispută aprinsă, menționând însă că sunt multe lucruri neștiute despre felul cum au stat lucrurile la echipă, dar pe care preferă să le păstreze pentru el, din respect pentru fani.

Dusan Uhrin

Credit imagine: Eurosport

Dusan Uhrin și-a "pătat" CV-ul de antrenor, după ce nu a reușit să o mențină pe Dinamo în Liga 1. Venit în Ștefan cel Mare în cel mai dificil moment din istoria clubului, cehul nu a izbutit să redreseze lucrurile și Dinamo a retrogradat în urma barajului cu U Cluj (0-2 în deplasare și 1-1 acasă).
Contraperformanța istorică a lui Dinamo a declanșat un val de reacții în cadrul clubului și nu puțini sunt cei care îl consideră principalul vinovat chiar pe Uhrin. O parte dintre jucători au fost și ei de aceeași părere, cel mai vehement fiind Mirko Ivanovski, care a avut un discurs dur la adresa cehului.
Uhrin a plecat din România imediat după returul barajului cu U Cluj și cel mai probabil își va continua cariera de antrenor în Cipru, la Karmiotissa Pano Polemidion, formație care a promovat recent în prima ligă. Totuși, retrogradarea cu Dinamo încă îl bântuie pe tehnician.
Citește și:

Dusan Uhrin, răspuns elegant pentru criticii săi de la Dinamo

Într-un interviu acordat pentru gsp.ro, Uhrin a oferit o reacție la rece despre evenimentele din ultimele luni, dar nu a dorit să intre în polemică împotriva criticilor săi. Totuși, cehul a specificat că sunt multe lucruri neștiute despre ceea ce s-a întâmplat, dar preferă să nu le divulge.
"Merg înainte! Mă gândesc la viitor, așa e viața. Nu pot să explic în cuvinte supărarea pe care o am, care va rămâne în suflet mult timp, pentru ceea ce s-a întâmplat la Dinamo.
Mda, am auzit (n.r. acuzațiile foștilor jucători la adresa sa). Părerea lor, treaba lor. Ce pot eu să mai zic acum?! Fiecare zice și face cum crede de cuviință. Știu multe, pot zice și eu multe, dar nu vrea să vorbesc. Și te rog să nu mă tragi de limbă, nu vreau să spun lucruri negative, sunt chestii pe care le voi ține pentru mine. Din respect pentru Dinamo, pentru suporterii care mereu îmi vor fi la inimă. Nu vreau să atac și punct! Fiecare știe ce a făcut, OK? Nimic bun, asta e sigur! De la mine până la ultimul. Rezultatul se știe.
Au fost prea multe greșeli. Prea muuulte greșeli! Înțelegeți... Incredibile greșeli! Nici acum nu-mi vine să cred, mi se derulează imaginile în cap încontinuu de atunci. Fiecare ar trebui să se gândească la fel, la ceea ce a făcut. Oricum, nu mai putem întoarce timpul înapoi. Îmi pare rău că suferă suflarea dinamovistă, suporterii, ei sunt cei mai afectați, pietrele care rămân după ce trece apa. Sper să fie puternici și să rămână lângă echipă, lângă club.", a spus Uhrin pentru sursa citată.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo