Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

FCSB a prins aripi după 4-0 cu FC Voluntari: "Dacă vom câștiga la Cluj, ne putem gândi și la titlu"

Andrei Nicolae

Actualizat 11/04/2022 la 23:38 GMT+3

Fotbaliștii echipei FCSB și-au recâștigat încrederea după o victorie clară în play-off, care i-a apropiat la 5 puncte de liderul CFR Cluj.

Ianis Stoica (FCSB)

Credit imagine: facebook

FCSB a învins FC Voluntari cu 4-0, într-un meci etapa a 4-a a play-off-ului Ligii 1. A fost cea mai clară victorie a băieților pregătiți de Toni Petrea din 2022, iar speranțele la titlu au reînviat în cadrul echipei. Mai ales că totul depinde acum din nou de propriile rezultate.
Cu șase etape înainte de final, diferența dintre CFR Cluj și FCSB s-a redus la 5 puncte în fruntea ierarhiei. Iar în finalul sezonului mai sunt programate două partide între cele două formații. În următoarea etapă este prima confruntare, la Cluj.
"Aveam nevoie de cele 3 puncte pentru a ne apropia de cei de la CFR. Mai avem 6 meciuri, vom încerca să le câștigăm pe toate
Vom încerca să câștigăm la Cluj, să ne apropiem și mai mult în clasament și să fie o luptă mai interesantă în retur. Dacă vom câștiga la Cluj, ne putem gândi și la titlu, dar rămâne de văzut ce va fi acolo. Vom avea nevoie și de puțină șansă, dar cred că am putea câștiga.", a declarat Florin Tănase după joc.

FCSB a prins aripi. "Încercăm să câștigăm totul până la final și să ridicăm trofeul"

"Nu ne-a dat elan ce s-a întâmplat cu CFR Cluj. S-au încurcat de mai multe ori, dar nu am reușit să profităm. Acum am luat cele trei puncte și suntem la mâna noastră. Va fi un meci foarte greu, dar mergem încrezători și sper să facem un meci bun acolo. Încercăm să ne facem jocul și vom lupta până la final", a susținut Darius Olaru.
"Suntem fericiți și mergem la CFR să câștigăm. Încercăm să câștigăm totul până la final și să ridicăm trofeul. De ce nu, până la urmă suntem la mâna noastră, vom da totul. ", a comentat și Ianis Stoica.
Turneul ATP de la Monte Carlo e în direct, în fiecare zi, pe Eurosport 2 și Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo