Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

FCSB, ofertă de 700.000 € pentru transferul verii. 4 mutări pănă la dubla cu Dunajska Streda

Cristian Mihală

Publicat 29/07/2022 la 07:55 GMT+3

FCSB s-a calificat în turul 3 preliminar al Conference League, dar pentru a avea șanse reale să meargă în grupe, dar și pentru a se lupta la titlu, e nevoie de întăriri. David Miculescu e marele pariu al roș-albaștrilor, atacantul de bandă dreaptă de la UTA urmând a o costa pe vicecampioană 700.000 de euro. Alți 3 jucători, toți cu profil ofensiv sunt aștetpați să întărească echipa lui Dică.

Nicolae Dică

Credit imagine: Eurosport

FCSB și-a vândut căpitanul și golgheterul ultimelor două sezoane, pentru 3 milioane de euro. Lotul era și așa unul slab, astfel că plecarea mijlocașului ofensiv lasă o gaură mare în lotul formației care a ocupat locul 2 la finalul stagiunii trecute. Doar că lucrurile nu vor rămâne mult timp așa, o mare parte din suma venită din Asia urmând a fi direcționată pentru achiziții. Se speră chiar ca până la dubla cu DAC Dunajska Streda jucătorii doriți să fie în locul lui Dică.

Ofertă mărită pentru Miculescu: 700.000 de euro ca să ajungă la FCSB

Nicolae Dică e încântat de David Miculescu, de la UTA, și îl vrea neapărat sub comanda sa, la FCSB. De altfel, "Dicanio" l-a remarcat pe tânărul de 21 de ani încă de pe vremea când era secundul lui Rădoi, la națională.
"E jucătorul care se aseamănă cel mai mult ca mine, ca profil de jucător", spunea Dică în urmă cu aproximativ un an.
FCSB a discutat deja despre posibilitatea de a-l achiziționa pe Miculescu, încă dinainte de a veni Dică. Fotbalistul a avut sezonul trecut o ofertă din MLS, de 1,5 milioane de euro, dar a refuzat-o, dorind să rămână în fotbalul din Europa, în speranța că va prinde un transfer în Vest.
Acum, când oficialii roș-albaștrilor s-au interesat de posibilitatea unui transfer, conducerea UTA-ei le-a transmis că atacantul de bandă dreaptă e disponibil doar în măsura în care i se plătește clauza de reziliere, cifrată la 1,7 milioane de euro.
O sumă uriașă pentru FCSB, care, chiar și cu banii de pe Tănase, nu va face niciodată un asemenea efort financiar. Totuși, nu e complet exclus ca David Miculescu să ajungă în această perioadă de mercato sub comanda lui Dică. FCSB a venit deja cu o ofertă concretă, de 700.000 de euro, deși anterior era dispusă să plătească doar 500.000 de euro. Diferența dintre cerere și ofertă e mare încă, dar dacă vicecampioana va promite și procente dintr-un viitor transfer, sunt șanse să se ajungă la un acord.

Safranko și Ișfan, pe lista FCSB

Pavol Safranko, fost la Sepsi, este alt nume de pe lista FCSB. Cu 73 de meciuri în Liga 1 pentru formația din Sfântu Gheorghe, vârful a marcat 17 goluri a reușit 10 pase decisive. În prezent el joacă la Mamelodi Sundowns FC, în Africa de Sud, și e tentat de o revenire în Europa.
Un alt jucător care va fi ofertat de FCSB este Alexandru Ișfan, de la FC Argeș. Roș-albaștrii pun la bătiae 500.000 de euro pentru mijlocașul de 22 de ani, o sumă uriașă pentru nivelul campionatului intern. Oficialii piteșteni mizează însă că vicecampioana va avea un buget considerabil după plecarea lui Tănase, astfel că au cerut dublul sumei.
Asta și pentru că jucătorul e deținut în coproprietate cu Mioveni, care ar primi jumătate din sumă. Diferența dintre cerere și ofertă e foarte mare în acest moment, iar suma solicitată de FC Argeș nu se justifică în cifrele fotbalistului. Acesta a jucat 29 de meciuri pentru piteșteni anul trecut, reușind doar 3 goluri și un assist. FCSB are însă talentul să cumpere la suprapreț jucători tineri, în speranța că aceștia vor "exploda", astfel că nu e exclus ca să se ajungă la un acord pentru Ișfan.
Produs al Academiei lui Dani Coman, Ișfan a evoluat până acum în cariera de seniori pentru Mioveni și FC Argeș. El a prins și o selecție la naționala U21 a României.

Mihai Roman II vine la FCSB

Cel mai surprinzător transfer pregătit de roș-albaștri este cel al lui Mihai Roman II, de la Botoșani. FCSB mizează pe experiența vârfului de 30 de ani, într-un lot plin de jucători tineri.
Conform ProSport, Valeriu Iftime a fost deja contactat cu privire la această mutare și și-a dat acordul, atâta vreme cât în conturile grupării moldave vor intre 200.000 de euro.
Un vârf de talie (are 190 cm înălțime), Roman a impresionat în play-out-ul sezonului trecut, când a reușit 5 goluri și o pasă decisivă, în 9 partide. De-a lungul carierei, fotbalistul s-a dovedit a fi un adevărat globetrotter, evoluând la Universitatea Craiova, Petronul Ploiești, U Cluj, Drobeta Turnu Severin, Săgeata Năvodari, Pandurii Tg. Jiu, NEC Neijmegen (Țările de Jos), Petah Tikva (Israel), ACS Poli Timișoara și FC Botoșani.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo