Articol scris de Dani Morar
FCSB a avut un start dezastruos de sezon, iar între conducere și staff-ul tehnic s-a produs o ruptură. Chiar dacă s-a despărțit de comun acord de antrenorul Toni Petrea, FCSB poate întâmpina probleme la o eventuală despărtire de preparatorul fizic german, Thomas Neubert.
Conducerea roș-albaștrilor s-a plâns de situația fizică a jucătorilor, după cele două înfrângeri suferite în acest start de sezon. Astfel, conducerea își dorește o despărțire de preparator, relatează Gazeta Sporturilor. Oficialii roș-albaștrilor sunt convinși că pregătirea fizică a jucătorilor nu este la un nivel foarte bun și este principala cauză a rezultatelor slabe din această perioadă.
Romanian Liga I
Rapid, buget de 5 milioane € pentru transferuri! Giuleștenii visează la doi jucători de la FCSB
IERI LA 06:51
Cu un salariu de 10 mii de euro pe lună și cu un an rămas de contract, FCSB ar trebui să îi achite lui Neubert întreaga sumă rămasă până la finalul înțelegerii. Așadar, 120 de mii de euro pentru a-l da afară pe neamț reprezintă o sumă foarte mare, mai ales pentru un club ca FCSB, care a intrat în recesiune. Soluția ar fi să se ajungă la o înțelegere, iar despărțirea să se producă cu acordul ambelor părți implicate.

FCSB, cu Dică, în așteptarea returului cu Saburtalo

FCSB va juca joi returul cu Saburtalo Tbilisi și luptă să întoarcă rezultatul dezamăgitor din tur. Roș-albaștrii trebuie să câștige la o diferență de două goluri pentru a-și asigura calificarea în turul 3 din Conference League.
După ce a semnat cu Nicolae Dică, cel care a fost preferat de conducere, FCSB mai are la dispoziție două zile pentru a pregăti meciul din Europa și pentru a nu se face de râs, suferind o nouă eliminare rușinoasă.
Dică este cel care a adus-o pe FCSB în Europa ultima dată. El a calificat echipa în grupele Europa League în anul 2017.
"Mă bucur că am primit foarte multe mesaje de la foarte mulți suporteri, de la șeful galeriei, care își doresc să vin. A contat foarte mult. Am discutat față în față (n.r. cu cei din conducerea FCSB) și am pus niște lucuri la punct, care pentru mine sunt interesante. Sunt ok, e ceea ce îmi doream", a dezvăluit "Dicanio".
Romanian Liga I
Dan Petrescu, primul antrenor nevoit să respecte noul regulament FRF, după suspendarea cu Chindia
10/08/2022 LA 15:48
Romanian Liga I
Suma primită de Laszlo Balint pentru a rezilia cu Universitatea Craiova. Rădoi semnează azi
09/08/2022 LA 09:11