Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

FCSB inspiră aer curat la Ploiești și o învinge pe Petrolul. Bucureștenii leagă două victorii

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 09/10/2022 la 23:48 GMT+3

FCSB a reușit să se impună cu scorul 2-0 în deplasarea de la Ploiești, într-un joc contând pentru etapa a 13-a din SuperLiga. Succesul este unul de moral pentru Dică și elevii săi, deznădăjduiți după înfrângerea de la Silkeborg. Roș-albaștrii leagă astfel două victorii în campionat, după succesul din runda precedentă, cu FC Argeș.

Florinel Coman

Credit imagine: Eurosport

Articol scris de Maria Olteanu
FCSB, cu moralul la pământ după înfrângerea drastică, suferită în grupele Conference League, în deplasarea de la Silkeborg, s-a deplasat la Ploiești, pentru meciul cu Petrolul, ceea ce ar fi putut fi partida decisivă pentru tehnicianul Nicolae Dică, în funcție de rezultatul înregistrat.
Cu doar doi oameni în partitura de start, care s-au aflat în primul 11 și în Danemarca, în persoana lui Târnovanu și Dawa, FCSB a început meciul de pe Ilie Oană cu o formulă cu apetit ofensiv, Omrani, Compagno și Coman fiind aruncați în luptă, de Dică, încă din primul minut.
Atmosfera pe stadion a fost una electrizantă în startul partidei, cu lupii galbeni sărbătorind venirea FCSB-ului la Ploiești. Elevii lui Dică au fost cei care au semnat prima ratare a meciului, în minutul 2. Cordea a pasat în centrul careului, acolo unde se afla Omrani, care a luftat, iar balonul a ajuns în cele din urmă la Coman, care și-a încercat șutul, dar Vâlceanu a fost la post și a reținut de la rădăcina barei.
CITEȘTE ȘI:

FCSB, semne de viață după eșecul de la Silkeborg

Tot FCSB a presat și în următoarele secvențe de joc, duelul Seto - Omrani terminându-se cu mingea în posesia bucureștenilor, care au încercat deschiderea de scor prin Olaru, însă mingea a fost expediată violent în încheietura barelor.
În minutul 13, centralul Feșnic a decis să oprească temporar meciul, din cauza fumigenelor lansate în peluza lupilor galbeni, iar partida a fost reluată după 5 minute, când fumul a fost diminuat la nivelul gazonului.
FCSB a continuat să fie echipa periculoasă și să preseze defensiva găzarilor, iar Cordea a șutat cu efect, direct în bara transversală. Balonul a ajuns tot la roș-albaștri, în posesia lui Compagno, care nu a izbutit să îl învingă pe Vâlceanu, providențial până atunci.
La faza imediat următoare, Omrani a căzut în careu în urma duelului cu Huja, însă Feșnic a decis să lase meciul să continue, nici din camera VAR nevenind vreo semnalizare pentru un posibil penalty.
Petrolul a amenințat prima dată defensiva elevilor lui Dică în minutul 33, prin șutul lui Dumitriu, din afara careului, însă acesta, fără intensitate, a trecut pe lângă buturile păzite de Târnovanu.
Tot ploieștenii au fost periculoși și în minutele următoare, deciși să deschidă scorul înainte de pauză. Seto a luat pe cont propriu faza și a încercat să îl prindă pe picior greșit pe goalkeepr-ul oaspeților, care a fost însă la post și nu a permis mișcarea tabelei.

FCSB, gol din pasa lui Omrani contra Petrolului. Coman a punctat și el

În minutele adiționale ale primei secvențe de joc, Omrani l-a găsit pe Edjouma în poziție centrală, dar mingea a fost deviată peste transversală, pentru ca mai apoi Edjouma să solicite penalty pe motiv de henț.
Minutul următor FCSB a deschis scorul, după ce Omrani a driblat doi adversari și i-a pus mingea în vârful ghetei lui Dawa, care a punctat pentru 1-0.
Începutul actului secund i-a avut tot pe elevii lui Dică în prim-plan, care au avut nevoie de doar doă minute pentru a-și mări ecartul. Cordea a accelerat în flancul drept, l-a depășit pe Țicu și l-a găsit în gura porții pe Coman, care a marcat fără emoții.
Șase minute mai târziu, Petrolul a dat primele semne de revenire. Huja și-a încercat șutul din afara careului, însă Târnovanu a pus o mână salvatoare și a trimis balonul în afara terenului de joc.
FCSB a revenit în atac, după ce Tamaș a fost aproape de eroare în defensiva ploieștenilor. Cordea a fost atent și a recuperat balonul care pleca dinspre Pashov spre Tamaș, dar Vâlceanu a intervenit, ieșind dintre buturi la momentul oportun.
Petrolul a încercat reușita care să o readucă în joc, însă Irobiso, din pasa lui Seto, a ratat din apropiere o minge pe care scria gol.
Până la final, FCSB a știut cum să țină de minge și să nu îi ofere vreo speranță Petrolului, vicecampionii fiind atenți în defensivă, securizându-și succesul prefigurat la orizont încă din minutul 47.
FCSB reușește cu acest rezultat să lege două victorii în SuperLiga, după cea din runda precedentă, cu FC Argeș.
În urma victoriei de la Ploiești, elevii lui Dică respiră din nou și ajung la borna 14 în clasament, până pe poziția a 12-a. De partea cealaltă, Petrolul este cinci poziții mai sus, cu 17 puncte.
Pentru FCSB urmează acum returul și momentul revanșei cu Silkeborg, joi, 13 octombrie, de la ora 22:00, în timp ce Petrolul se va deplasa runda viitoare pe terenul Universității Craiova sâmbătă, 15 octombrie, de la ora 21:00.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo