Este a 3-a experienţă pentru Torje la Dinamo, după perioada 2008-2011 şi 2018. El a făcut primele declaraţii din postura de jucător al "câinilor", menţionând că abia aşteaptă meciul cu FCSB.
El a anunţat că, în ciuda faptului că Dinamo s-a înţeles cu 7 jucători, obiectivul echipei rămâne evitarea retrogradării. Iuliu Mureşan a profitat de ridicarea interdicţiei la transferuri şi i-a adus în Stefan cel Mare pe Torje, Constantin Nica, Răzvan Popa şi Cosmin Matei, urmând ca Plamen Iliev şi Mirko Ivanovski să se alăture trupei lui Dario Bonetti mâine seară.
Romanian Liga I
Un nou scandal la Dinamo! Dario Bonetti refuză să semneze rezilierea contractului
ACUM 2 ORE

Gabi Torje: "Cine nu şi-ar dori să joace într-un asemenea meci?"

Torje este un jucător apreciat de suflarea dinamovistă, fiind şi cel mai răsunător transfer de până acum. Bănăţeanul a ţinut să precizeze că el avea nevoie de Dinamo, iar clubul va merge mai departe indiferent de ce se va întâmpla: "Poate să joace oricine, dar trebuie să joci bine. Să fii în teren la număr nu e chiar foarte bine. Antrenorul va decide. Cine nu și-ar dori să joace într-un meci cu FCSB . Dar decât să nu ajuți echipa și să încurci, mai bine stai pe margine și aștepți să fii 100%. Gabi Torje are nevoie de Dinamo în momentul ăsta. Dinamo e un brand".
"Torje are o carieră care va mai dura 4-5-6 ani și apoi se va retrage, dar Dinamo va merge mai departe. Avem multe meciuri în față, trebuie să fim încrezători că putem să ne salvăm de la retrogradare, pentru că acesta este obiectivul. Cred că noi putem să facem anul acesta un sezon bun spre foarte bun", a spus Torje la conferinţa de presă.

Dinamo continuă campania de transferuri

După ce a scăpat de interdicția la transferuri, Dinamo a realizat mai multe mutări, oficialii clubului căutând să-i întărească lotul lui Dario Bonetti înainte de reluarea Ligii 1. Astfel, după mutările lui Constantin Nica și Răzvan Popa, șefii din Ștefan cel Mare au ajuns la o înțelegere și cu Mirko Ivanovski, atacant în vârstă de 31 de ani.
Potrivit GSP, macedoneanul, care a mai evoluat în România la Astra și CFR Cluj, va semna astăzi cu Dinamo, acest transfer urmând a-i rezolva una dintre cele mai mari probleme lui Bonetti, care își dorea un atacant.
Ivanovski va ajunge în Ștefan cel Mare din postura de jucător liber de contract, după ce s-a despărțit la începutul lunii iulie de Diosgyor, echipă din campionatul Ungariei. Fotbalistul a mai jucat, de-a lungul timpului, printre altele, la Slavia Praga, Videoton, Boluspor și Hajduk Split.
Romanian Liga I
Turcii au anunțat sumele pe care Galatasaray le-a plătit pentru Cicâldău și Moruțan
ACUM 3 ORE
Romanian Liga I
Edi Iordănescu a făcut marele anunț! Când revine Constantin Budescu pe teren: "Face eforturi!"
ACUM 4 ORE