Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Joseph Minala, fotbalistul acuzat că și-a modificat vârsta pe când juca la Lazio, aproape de Liga 1

Nicu Savin

Actualizat 25/08/2021 la 21:31 GMT+3

Joseph Minala este un fotbalist foarte cunoscut la nivel european, dar nu datorită performanțelor sale, ci din cauza unui scandal privind vârsta sa, în care a fost implicat în urmă cu câțiva ani, pe când evolua la juniorii lui Lazio. Camerunezul s-a despărțit în acastă vară de clubul capitolin și se antrenează cu CS Universitatea Craiova, cu care ar putea semna un contrac în următoarele zile.

Joseph_Minala_Lazio_2013/14

Credit imagine: LaPresse

CS Universitatea Craiova este aproape de a-l semna pe Joseph Minala, un mijlocaș central de 25 de ani a cărui cotă de piață este de 500.000 de €. Camerunezul se antrenează în aceste zile cu echipa lui Reghecampf, iar antrenorul oltenilor a declarat că în următoarele zile va lua o decizie în privința camerunezului.
"Vom vedea ce vom face cu Minala, mai sunt două zile în care îl vom vedea și vom decide în privința lui", a spus Reghecampf, citat de digisport.ro.

Joseph Minala, acuzat în trecut că și-a falsificat vârsta

Numele lui Joseph Minala a apărut pe prima pagină a marilor publicații internaționale în urmă cu câțiva ani. În 2014, camerunezul a semnat cu Lazio, unde a evoluat la echipa de tineret. Fizicul impresionant al camerunezului a atras atenția în mod deosebit, iar acesta a fost acuzat că este mult mai în vârstă decât cei 17 ani care erau trecuți în documentele sale la vremea respectivă.
Autoritățile fotbalistice din Italia au declanșat o anchetă în acest caz și în final au ajuns la concluzia că Minala nu mințise cu nimic. Fiind considerat un fotbalist de mare viitor, Minala a fost luat sub aripă de Mino Raiola, celebrul impresar italian care îi reprezintă printre alții pe Zlatan Ibrahimovic, Paul Pogba sau Erling Haaland.
Din păcate pentru el, Minala a jucat numai 4 partide pentru echipa mare a lui Lazio, fiind mereu împrumutat la formații de rang inferior din Italia sau din străinătate. Ultimul club la care a jucat camerunezul a fost Qingdao Huanghai (China), iar în vară a rămas liber de contract, negăsindu-și echipă până în prezent.
Program Premier League - etapa a 3-a 2021/2022
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo